Uraganele devin mai puternice din cauza schimbărilor climatice? Analiză meteo

Devin uraganele mai puternice în lumea noastră care se încălzește? Având în vedere că schimbările climatice afectează totul, de la secete la nivelului mării, s-ar putea să nu fie o surpriză că răspunsul este „da”. Aici, explorăm cele mai recente cercetări, cum se măsoară uraganele și la ce ne putem aștepta în viitor.

Cum se intensifică uraganele

Un studiu care examinează tendințele globale ale intensității ciclonilor tropicali din ultimele patru decenii a constatat că uraganele „majore” de Categorie 3, 4 și 5 au crescut cu 8% pe deceniu, la nivel global—ceea ce înseamnă că acum sunt aproape cu o treime mai probabile să apară. Dacă ne concentrăm doar pe Oceanul Atlantic, această creștere urcă la un impresionant 49% pe deceniu.

Pe lângă faptul că fac furtunile cele mai puternice și mai puternice, schimbările climatice provoacă și intensificarea rapidă (adică, creșterea vitezei maxime a vântului susținut cu 56 km/h sau mai mult într-o perioadă de 24 de ore) a furtunilor. Potrivit unui studiu din 2019 din Nature Communications, ratele de intensificare pe 24 de ore ale celor mai puternice 5% dintre uraganele atlantice au crescut cu 5-6 km/h pe deceniu între 1982 și 2009.

Și, având în vedere că tendințele privind temperaturile medii globale sunt proiectate să crească până în anii 2050 și ulterior, uraganele și ravagiile pe care le provoacă nu sunt așteptate să diminueze prea curând.

Cum se măsoară intensitatea uraganelor?

Înainte de a aprofunda știința cum și de ce încălzirea globală produce uragane amplificate, să revizuim multiplele moduri în care se măsoară intensitatea uraganelor.

Viteza maximă a vântului

Una dintre cele mai populare modalități de a măsura intensitatea uraganelor este utilizarea Scalei Vântului pentru Uragane Saffir-Simpson, care bazează intensitatea pe cât de repede suflă vânturile maxime susținute ale unei furtuni și pe potențialele daune pe care le pot provoca proprietății. Furtunile sunt clasificate de la Categorie 1, slabă, dar periculoasă, cu vânturi între 119 și 153 km/h, la Categorie 5, catastrofală, cu vânturi de peste 253 km/h.

Când scara Saffir-Simpson a fost creată în 1971, nu includea o clasificare de Categorie 6, deoarece se argumenta că, odată ce vânturile depășesc marca Categoriei 5, rezultatul (distrugerea totală a majorității tipurilor de proprietăți) ar fi probabil același, indiferent de câți kilometri pe oră peste 253 km/h măsoară vânturile unei furtuni.

La momentul creării scalei, doar un uragan atlantic, uraganul de Ziua Muncii din 1935, atinsese vreodată suficient pentru a fi considerat Categorie 6. (Deoarece diferența dintre categorii este de aproximativ 32 km/h, o Categorie 6 ar avea vânturi de peste 290 km/h.) Dar din anii 1970, au avut loc șapte furtuni echivalente Categoriei 6, inclusiv Uraganele Allen (1980), Gilbert (1988), Mitch (1998), Rita (2005), Wilma (2005), Irma (2017) și Dorian (2019).

Este de menționat că dintre cele opt furtuni atlantice care au atins astfel de viteze mari ale vântului, toate, cu excepția uneia, au avut loc din anii 1980—deceniul în care temperaturile medii globale au crescut mai brusc decât în orice deceniu precedent din 1880, când au început înregistrările meteo fiabile.

Legătura dintre uragane și schimbările climatice

Cum conectează oamenii de știință observațiile de mai sus cu schimbările climatice? În mare parte, printr-o creștere a conținutului de căldură al oceanului.

Temperaturile suprafeței mării

Uraganele sunt alimentate de energia termică din primii 46 metri ai oceanului și necesită ca aceste așa-numite temperaturi ale suprafeței mării (SST) să fie de 27 grade C pentru a se forma și a prospera. Cu cât SST-urile cresc mai mult peste această temperatură prag, cu atât există un potențial mai mare pentru ca furtunile să se intensifice și să o facă mai rapid.

La data publicării acestui articol, jumătate dintre primele zece cele mai intense uragane atlantice, atunci când sunt clasificate după cea mai scăzută presiune, au avut loc după anul 2000, inclusiv Uraganul Wilma din 2005, a cărui presiune de 882 milibari se clasează ca cea mai scăzută record a bazinului.

Presiunea barometrică din centrul geografic al unui uragan sau din regiunea ochiului său indică, de asemenea, intensitatea sa generală. Cu cât valoarea presiunii este mai mică, cu atât furtuna este mai puternică.

Potrivit Raportului Special IPCC din 2019 privind Oceanul și Criosfera într-un Climat în Schimbare, oceanul a absorbit 90% din excesul de căldură provenit din emisiile de gaze cu efect de seră începând cu anii 1970. Aceasta se traduce printr-o creștere a temperaturii medii globale a suprafeței mării cu aproximativ 1 grad C în ultimii 100 de ani. Deși 1 grad C s-ar putea să nu pară mult, dacă împărțiți această cantitate pe bazine, semnificația devine mai evidentă.

Rate intense de precipitații

Un mediu mai cald nu numai că încurajează vânturi mai puternice ale uraganelor, ci și precipitații mai abundente. IPCC estimează că încălzirea cauzată de om ar putea crește intensitatea precipitațiilor asociate uraganelor cu până la 10-15% într-un scenariu de încălzire globală de 2 grade C. Este un efect secundar al încălzirii care suprasolicită procesul de evaporare al ciclului apei. Pe măsură ce aerul se încălzește, este capabil să „țină” mai multă vaporizare de apă decât aerul la temperaturi mai scăzute. Pe măsură ce temperaturile cresc, mai multă apă lichidă se evaporă din soluri, plante, oceane și cursuri de apă, devenind vapori de apă.

Acești vapori de apă suplimentari înseamnă că există mai multă umiditate disponibilă pentru a se condensa în picături de ploaie atunci când condițiile sunt potrivite pentru formarea precipitațiilor. Iar mai multă umiditate înseamnă ploaie mai abundentă.

Dizipație mai lentă după atingerea uscatului

Încălzirea nu afectează uraganele doar în timp ce sunt pe mare. Potrivit unui studiu din 2020 din Nature, afectează și intensitatea uraganelor după atingerea uscatului. În mod obișnuit, uraganele, care își extrag forța din căldura și umiditatea oceanului, se diminuează rapid după ce ating uscatul.

Cu toate acestea, studiul, care analizează datele de intensitate pentru furtunile care au atins uscatul în ultimii 50 de ani, a constatat că uraganele rămân mai puternice pentru o perioadă mai lungă de timp. De exemplu, la sfârșitul anilor 1960, un uragan tipic slăbea cu 75% în decurs de 24 de ore de la atingerea uscatului, în timp ce uraganele de astăzi își pierd în general doar jumătate din intensitatea lor în același interval de timp. Motivul exact nu este încă bine înțeles, dar oamenii de știință cred că temperaturile mai ridicate ale suprafeței mării ar putea avea legătură cu aceasta.

Oricum, acest fenomen sugerează o realitate periculoasă: puterea distructivă a uraganelor s-ar putea extinde din ce în ce mai mult spre interiorul uscatului, pe măsură ce înaintăm în viitor (și în schimbările climatice).