Sterilul este un tip de deșeu de rocă provenit din industria minieră. Atunci când un produs mineral este extras, porțiunea valoroasă este de obicei încorporată într-o matrice de rocă numită minereu. După ce minereul a fost separat de mineralele sale valoroase, uneori prin adăugarea de substanțe chimice, acesta este îngrămădit sub formă de steril. Sterilul poate atinge proporții imense, apărând sub forma unor dealuri mari (sau uneori iazuri) pe peisaj.
Sterilul depozitat în grămezi mari poate cauza o varietate de probleme de mediu:
- Alunecări, surpări de teren. Grămezile de steril pot fi instabile și pot suferi alunecări de teren. În 1966, în Aberfan, Țara Galilor, un deal de resturi miniere s-a prăbușit peste clădiri, ducând la moartea a 144 de persoane. Există, de asemenea, cazuri în care s-au produs avalanșe pe steril în timpul iernii, soldate cu pierderi de vieți omenești pentru locuitorii din aval.
- Praf. Depozitele uscate de steril conțin particule mici care sunt ridicate de vânt, transportate și depozitate în comunitățile din apropiere. În sterilul unor mine de argint, arsenicul și plumbul sunt prezente în praf în concentrații suficient de mari pentru a genera îngrijorări serioase.
- Levigare. Când ploaia cade pe steril, aceasta levigă materialele care pot crea poluarea apei, de exemplu, plumb, arsenic și mercur. Acidul sulfuric este uneori produs atunci când apa interacționează cu sterilul, sau poate fi un produs secundar al procesării minereului. Drept urmare, apă puternic acidă se scurge din steril și perturbă viața acvatică în aval. Sterilul provenit din mineritul de cupru și uraniu produce adesea niveluri măsurabile de radioactivitate.
Iazuri de decantare
Unele deșeuri miniere devin foarte fine după ce au fost măcinate în timpul procesării. Particulele fine sunt apoi amestecate, în general, cu apă și pompate în depozite sub formă de suspensie (slurry) sau nămol (sludge). Această metodă reduce problemele legate de praf și, cel puțin în teorie, depozitele sunt proiectate să permită apei în exces să se scurgă fără a lăsa sterilul să iasă. Cenușa de cărbune, deși nu este un tip de steril, este un produs secundar al arderii cărbunelui stocat în același mod și care prezintă riscuri similare pentru mediu.
În realitate, iazurile de decantare prezintă și ele mai multe riscuri pentru mediu:
- Cedarea barajelor. Au existat numeroase cazuri în care barajul care reținea depozitul s-a prăbușit. Consecințele pentru comunitățile acvatice din aval pot fi grave, de exemplu, în cazul dezastrului minier de la Mount Polly.
- Scurgeri. Iazurile de decantare pot avea sute de acri ca suprafață (aproximativ sute de hectare), și în aceste cazuri, scurgerile în apele de suprafață și subterane sunt probabil inevitabile. Metalele grele, acizii și alți contaminanți ajung să polueze apele subterane, lacurile, pâraiele și râurile. Unele iazuri foarte mari din operațiunile de exploatare a nisipurilor asfaltice din Canada lasă să se scurgă cantități mari de steril în solul subiacent, în acvifer și, în cele din urmă, în râul Athabasca din apropiere.
- Expunerea vieții sălbatice. Se știe că păsările de apă migratoare aterizează pe iazurile de decantare și, în unele cazuri, cu consecințe dramatice. În 2008, aproximativ 1.600 de rațe au murit după ce au aterizat pe un iaz de decantare de nisipuri asfaltice din Alberta, contaminat de bitumenul plutitor, o substanță asemănătoare gudronului. Cu toate acestea, măsuri simple de descurajare pot reduce semnificativ acest risc.
