Prinse adânc sub suprafață și lăsate să evolueze în izolare timp de mii de ani, animalele de peșteră sunt printre cele mai bizare și fascinante creaturi ale naturii. Oamenii de știință le numesc „troglobite”, iar unele specii sunt atât de rare încât constau dintr-o mână de indivizi într-o singură peșteră.
Viața în peșteri este evoluția la extrem, dar troglobitele sunt mai comune decât ați crede. De fiecare dată când oamenii explorează noi caverne, există potențialul de a descoperi specii noi. Iată lista noastră cu 10 animale incredibile de peșteră care au evoluat pentru a trăi în întuneric.
Olm
Acest amfibian orb, alb, asemănător unui dragon, se numește olm și trăiește în peșterile carstice (formate din roci solubile precum calcarul, gipsul și dolomitul) din Slovenia și Croația.
A-l descrie ca pe un dragon nu este departe de adevăr. Când a fost descoperit pentru prima dată în secolul al XVIII-lea, mulți oameni credeau că aceste creaturi sunt pui de dragon, o credință întărită de habitatul lor acvatic întunecat din peșteri.
Olmul este probabil prima troglobită descoperită și, până în prezent, este și cea mai mare. Unii olmi măsoară până la
Poluarea apei amenință grav olmii. IUCN i-a clasificat ca specie vulnerabilă din cauza fragmentării și degradării habitatului lor.
Pseudoscorpion de peșteră
Aceste animale de peșteră arată ca urmașii hibrizi ai unui păianjen și ai unui scorpion, dar pseudoscorpionii aparțin unui ordin de arahnide de sine stătător. Deși arată ca niște scorpioni fără coadă, sunt cel mai strâns înrudiți cu păianjenii cămilă și nu au ac veninos. Există peste 3.500 de specii de pseudoscorpioni în întreaga lume, un număr mare dintre acestea având cavernele drept casă. Unele dintre aceste specii sunt limitate la o singură peșteră.
Pseudoscorpionii de peșteră diferă de rudele lor de la suprafață prin faptul că au doar o singură pereche de ochi sau deloc. Pseudoscorpionii terestri au două seturi de ochi.
În 2010, oamenii de știință au descoperit o nouă specie de pseudoscorpion cu clești plini de venin, care trăiește în peșterile adânci de granit din Parcul Național Yosemite.
Păianjen lup de peșteră Kaua’i
Oamenii de știință au descoperit Păianjenul Lup de Peșteră Kaua’i în 1971, în câteva tuburi de lavă de pe insula hawaiiană Kaua’i. Acest prădător cu opt picioare este numit păianjenul lup orb de către localnici și este una dintre cele mai rare creaturi din lume. De fapt, cercetătorii nu au documentat niciodată mai mult de 30 de păianjeni la un moment dat.
Cea mai apropiată rudă de la suprafață a păianjenului lup are ochi mari, la fel ca majoritatea tipurilor de păianjeni lup. Totuși, păianjenul lup Kaua’i și-a pierdut complet ochii din cauza mediului în care trăiește, în izolare și întuneric.
Prada sa preferată este o altă creatură care trăiește în peșteri, amfipodul de peșteră Kaua’i, care număra cel mult 80 de indivizi în studii. Acest păianjen pe cale de dispariție este amenințat în special de oameni care folosesc habitatul său din peșteri ca loc pentru petreceri. Nicotina din țigări este un insecticid puternic, iar fumul toxic dăunează păianjenilor și altor locuitori ai peșterilor. De asemenea, gunoiul lăsat în urmă atrage insecte non-native precum gândacii și furnicile, care la rândul lor atrag prădători non-nativi.
Cosaș de peșteră
Speciile de cosași se găsesc în peșteri din întreaga lume. O mare parte din cercetarea asupra cosașilor are loc în Brazilia, casa a peste 1.000 de specii de cosași descrise. În Statele Unite, proprietarii de terenuri au intentat fără succes procese judiciare în încercarea de a anula protecțiile speciilor pe cale de dispariție pentru cosașii de peșteră.
Cosașii sunt o altă specie de peșteră care arată ca ceva aproape fără legătură. În acest caz, un cosaș de peșteră arată ca un păianjen, dar este un ordin separat de arahnide, numit Opiliones. Alți membri ai acestui ordin sunt „tati-lung-piciori” găsiți la suprafață.
Aceste animale sunt bine adaptate la viața în peșteră și sunt printre cele mai frecvent găsite tipuri de troglobite. Speciile de cosași troglobiți nu au ochii nenecesari și colorația de camuflaj care protejează Opilionii de la suprafață.
Melcul de peșteră Tumbling Creek
Acest melc acvatic de peșteră trăiește pe partea inferioară a rocilor dintr-o peșteră din zona Tumbling Creek din sudul Missouri. Trăiesc în zone cu depozite mari de guano de liliac. Oamenii de știință cred că s-ar putea baza pe scurgerile de biofilm din guano ca sursă de nutriție.
Deși existau peste 15.000 de indivizi la momentul descoperirii lor, poluarea apei le-a redus sever numărul, unele studii ale Serviciului American pentru Pescuit și Faună Sălbatică nereușind să găsească niciunul. Un proprietar de teren pe nume Tom Aley a depus eforturi considerabile pentru a proteja melcul de peșteră Tumbling Creek și celelalte specii pe cale de dispariție care își au casa în zonă.
Peștele pup Devil’s Hole
Acest pește este atât de rar încât se găsește doar într-un singur bazin alimentat de acvifer, într-o cavernă de calcar din Parcul Național Death Valley. Acest mediu este neobișnuit pentru pești, deoarece are <93-degree water>
Deși se bazează pe o platformă de calcar superficială de doar <2 meters (6.6 feet)> <2 metri> pe <4 meters (13 feet)> <4 metri> pentru reproducere, a supraviețuit ca specie timp de cel puțin 22.000 de ani. Ajută faptul că sunt mici, adulții măsurând doar <35 millimeters> <35 milimetri>, cam de mărimea unui peștișor auriu.
Din păcate, din motive necunoscute, populația deja limitată a scăzut semnificativ, începând cu sfârșitul anilor 1990. Peștii au o fecunditate scăzută, din păcate. Studiile din toamna anului 2018 și primăvara anului 2019 au adus vestea bună că acțiunile de conservare luate inversează declinul.
Rac de peșteră
Deși racii de peșteră se găsesc în întreaga lume, se crede că sud-estul Statelor Unite are cele mai multe specii de raci, în special Alabama și Florida.
Troglobitele s-au adaptat la viața în peșteri, care oferă adesea o sursă limitată de hrană. Drept urmare, au de obicei metabolisme lente, eficiente energetic. Oamenii de știință au folosit racul de peșteră sudic (Orconectes australis) ca exemplu clasic de specie cu viață lungă, afirmând că a trăit 176 de ani datorită metabolismului lent. Totuși, studiile repetate nu au reușit să demonstreze că această durată de viață extraordinară este tipică. Racii de peșteră prezintă alte adaptări la viața în peșteri, cum ar fi lipsa pigmentației, antene mai lungi și orbire.
Gândac de peșteră
În ciuda descoperirii olmului în 1689, oamenii de știință nu au crezut că peșterile sunt un habitat potrivit pentru plante sau animale până când un lămpagi din aceleași peșteri din Postojna, Slovenia, a găsit un gândac de peșteră, Leptodirus hochenwartii, în 1831. La fel ca racul de peșteră, multe specii de gândaci de peșteră există în sudul Statelor Unite, cu peste 200 de specii într-un singur gen.
Gândacii de peșteră se hrănesc cu ciupercile și bacteriile care intră în peșteră prin excrementele animalelor. Gândacii de peșteră prezintă aceleași adaptări ca și alte creaturi troglobite: antene mai lungi și apendice asemănătoare celor de păianjen, nevoi reduse de hrană, lipsa ochilor funcționali și a aripilor pentru zbor și lipsa pigmentației.
Pește orb de peșteră
Un topograf a descoperit pentru prima dată peștele orb de peșteră în 1936, în peșterile carstice din Sierra de El Abra din Mexic. Studiile genetice arată că populațiile de la suprafață ale acestui pește au invadat trei peșteri separate și au evoluat rapid în liniile de peșteră fără ochi și depigmentate.
La peștele mexican de peșteră, peștii care trăiesc în bazine fără lumină de suprafață nu pot vedea și sunt orbi. Cei care au un oarecare acces la lumină printr-un râu de suprafață care intră sub pământ au o vedere ușor diminuată.
Peștii orbi de peșteră folosesc clicuri sonice pentru a comunica cu ceilalți din bancul lor. Cercetătorii au identificat până la șase tipuri diferite de clicuri, unele mai agresive decât altele atunci când concurează pentru hrană. Se pare că există „accente” distincte pentru fiecare populație care trăiește în peșteri.
Salamandră oarbă de Texas
Găsită doar în sistemele de apă subterană din Edwards Plateau din Texas, această salamandră troglobită este un alt amfibian din lumea subterană care ar putea fi ușor confundat cu un pui de dragon. Adulții au o lungime de <3.25 to 5.375 inches> <8 până la 13,6 centimetri>, au branhii roșii pe partea din spate a capului și sunt altfel lipsiți de culoare. La fel ca majoritatea troglobitelor, și-au pierdut simțul văzului, o adaptare la habitatul lor întunecat. Când vânează hrană, își mișcă capul dintr-o parte în alta pentru a simți o schimbare în presiunea apei și a localiza prada.
Fiind o specie acvatică cu un areal foarte restrâns, este amenințată de poluarea apei.
