10 Lucruri Pe Care Nu Le Știai Despre Pârși

Pârșii — poate cel mai bine cunoscuți pentru apariția pârșului în „Alice în Țara Minunilor” și adaptarea cinematografică ulterioară — sunt rozătoare nocturne, asemănătoare șoarecilor, originare din pădurile Africii, Asiei și Europei. Statura lor caracteristică mică și somnolența perpetuă fac din aceste mamifere de buzunar extrem de adorabile, dar pierderea continuă a habitatului lor și încălzirea climei înseamnă că sunt, de asemenea, în pericol. De la legăturile lor familiale puternice până la abilitățile lor înnăscute de cățărare, descoperă cele mai fascinante fapte despre aceste creaturi mici, dar complexe.

1. Pârșii Nu Sunt Din Punct De Vedere Tehnic Șoareci

Poate că au urechi rotunde și cozi lungi, dar pârșii nu fac parte din aceeași familie ca șoarecii obișnuiți, Muridae. În schimb, ei aparțin familiei Gliridae și, la fel ca alți șoareci, împărtășesc un subordine cu veverițele și castorii. Principala diferență între pârși și rozătoarele care se strecoară în case iarna? Pârșul are o coadă pufoasă, în timp ce coada celuilalt este solzoasă.

2. Sunt Cunoscuți Pentru Obiceiurile Lor De Somn

Pârșii care trăiesc în climate temperate trec prin perioade lungi de hibernare care durează șase luni sau mai mult. Își fac cuiburi pe solul pădurii, ascunse de bușteni și grămezi de frunze. Uneori folosesc un cuib de pasăre abandonat sau își construiesc propriul cuib din scoarță și frunze. Le place să hiberneze la baza gardurilor vii bine stabilite. Deși se pot trezi în timpul unui somn deosebit de lung pentru a lua o gustare, animalele încearcă de obicei să mănânce suficient pentru a se îngrășa înainte de începerea hibernării.

3. Chiar Și Numele Lor Este O Referire La Comportamentul Lor De Somn

Se crede că numele de pârș provine de la cuvântul francez „dormir”, care înseamnă a dormi. Al doilea element, „mouse” (șoarece), deși confundat frecvent cu o altă rozătoare cu aceeași estetică, derivă probabil din versiunea feminină a cuvântului „dormir” („sleeper”), care este „dormeuse”, potrivit Online Etymology Dictionary. Chiar și atunci când nu hibernează, ei moțăie mereu. Un pârș, conform unui raport din 2015 publicat în Journal of Comparative Physiology B, a dormit nu mai puțin de 11 luni.

Totuși, în mod corect, nocturnitatea este principalul vinovat pentru tendința lor de a dormi toată ziua. Se crede, de asemenea, că este o tactică de supraviețuire, păstrând energia atunci când hrana este rară sau când vremea este mai rece. Somnul le scade temperatura corpului, păstrează grăsimea corporală și le încetinește rata metabolică. Așa cum un om de știință a declarat pentru BBC, „Acest lucru arată cum șoarecii sălbatici se descurcă cu imprevizibilitatea hranei.”

4. La Fel Ca Noi, Pârșii Trăiesc Cu Familiile Lor

Femelele de pârș se reproduc o dată sau de două ori pe an. De obicei nasc câte patru pui între mai și august și continuă să trăiască în grupuri familiale strâns legate pe măsură ce tinerii se maturizează. Puii de pârș — fără blană și cântărind în general nu mai mult decât o foaie de hârtie — își deschid ochii la trei săptămâni și nu părăsesc mama până când nu au aproximativ șase săptămâni. Unii pârși pot trăi până la cinci ani, ceea ce este o perioadă lungă pentru o rozătoare mică.

5. Pot Fi Mai Mici Decât Degetul Mare

Pârșii variază considerabil în dimensiune. De exemplu, un pârș mare (Glis glis, găsit în Europa de Vest) poate fi de peste două ori mai lung decât un pârș japonez. La cea mai mare dimensiune, pot ajunge la aproximativ 20 de centimetri lungime, dar cei mai mici sunt de doar aproximativ 5 centimetri lungime. Pot cântări între aproximativ 14 grame (adică mai puțin decât o felie de pâine, ca referință) și aproximativ 184 grame.

6. Sunt Experți În Cățărare

Cu degetele lungi, prensile, și ghearele ascuțite, se spune că pârșii sunt printre cele mai acrobatice animale arboricole. Poate că sunt mici, dar abilitatea lor de a se cățăra rapid în copaci și pe crenguțe le este de folos atunci când încearcă să evite prădătorii, cum ar fi vulpile și nevăstuicile, sau să ajungă la o boabă atârnată. Aceste gheare le oferă creaturilor un avantaj și atunci când vine vorba de săpat.

7. Există 29 De Specii Diferite De Pârși

Diverse specii de pârși pot fi găsite în întreaga lume, de la savana africană până la Insulele Britanice. Deși majoritatea sunt de culoare brun-aurie și au cozi distinctiv pufoase și ochi căprui, caracteristicile lor fizice pot varia în funcție de partea lumii în care locuiesc. Unele sunt mari, altele mici, unele par să aibă măști în jurul ochilor întunecate. Una dintre cele mai rare dintre cele 29 de specii este pârșul cu coadă de șoarece, evaziv și puțin cunoscut, originar din Bulgaria și Turcia.

8. Mănâncă Flori

Acest pârș ar putea părea că inhalează aroma unui buchet mare de flori, când de fapt se bucură de o gustare de după-amiază. Aceste creaturi sunt omnivore, hrănindu-se în principal cu alune de pădure (pe care le mănâncă în cantități deosebit de mari chiar înainte de hibernare). De asemenea, se hrănesc cu insecte mici, fructe (în special fructe de pădure), nuci și flori care oferă nectar și polen. Trebuie să cântărească cel puțin 15-18 grame pentru a supraviețui hibernării, așa că a mânca cât mai mult posibil înainte de venirea iernii este o prioritate de top.

9. Există De Mai Bine De 30 De Milioane De Ani

Micii pârși de astăzi provin de la pârși giganți, un strămoș dispărut (la fel de mare ca un șobolan) din Pleistocen. Fosilele datează din Eocenul timpuriu, o perioadă de acum 33 până la 56 de milioane de ani, când se crede că au trăit alături de cai antici, primate și lilieci. Au fost descoperiți în Europa și Asia cu cel puțin 30 de milioane de ani înainte de a fi descoperiți în Africa.

10. Pârșii Sunt În Pericol

Populația de pârși este în declin atât ca număr, cât și ca areal. People’s Trust for Endangered Species (PTES) a raportat în 2019 că sunt vulnerabili la dispariție în Marea Britanie. Pierderea habitatului este cea mai mare amenințare pentru ei, atunci când gardurile vii și pădurile vechi tăiate periodic pe care le iubesc sunt îndepărtate. În lumina acestui fapt, organizația a eliberat perechi de reproducere în zonele împădurite începând cu 1993, iar Marea Britanie a instalat o serie de poduri pentru animale sălbatice cu tuneluri complexe, frânghii și stâlpi pentru a ajuta aceste creaturi și altele să traverseze în siguranță spațiile deschise periculoase.