Probabil ați auzit zicala „ești ceea ce mănânci”. În curând, s-ar putea să trebuiască reformulată: „ești ceea ce arunci”.
Aceasta este o consecință sumbră a culturii noastre moderne a deșeurilor. Nu numai că americanii generează mai multe deșeuri decât orice altă societate din istoria Pământului, dar dovezi tot mai numeroase sugerează acum că gunoiul nostru — în special deșeurile de plastic — reintră în lanțul alimentar. Într-un mod ocolit, literalmente mâncăm ceea ce aruncăm.
În noua sa carte, „Garbologie: Murdara noastră poveste de dragoste cu gunoiul„, jurnalistul Edward Humes, laureat al Premiului Pulitzer, cronicăază lunga călătorie pe care o face gunoiul nostru în jurul lumii și, în cele din urmă, înapoi în ceea ce mâncăm. Într-un interviu recent acordat NPR, discută despre unele dintre descoperirile șocante detaliate în carte.
Potrivit lui Humes, americanii produc aproximativ 3,2 kilograme de gunoi de persoană pe zi, majoritatea covârșitoare fiind ambalaje și recipiente — preponderent plastic. Aproximativ 69 la sută din gunoiul nostru ajunge la gropile de gunoi (restul este fie reciclat, fie, în unele cazuri, lăsat să fie purtat de vânt). Ceea ce s-ar putea să nu realizați este că acele gropi de gunoi nu sunt întotdeauna locale. De fapt, există o industrie de export în creștere pentru gunoiul nostru. O mare parte din el ajunge până în China.
„Ei găsesc valoare în materialele în care noi nu găsim valoare și plătesc relativ puțin pentru ele — transportându-le pe distanțe imense, cu un impact ecologic enorm implicat în asta, și apoi folosindu-le pentru a fabrica produse pe care ni le expediază înapoi. Iar noi le cumpărăm și practic le transformăm din nou în gunoi, și atunci este un ciclu nesfârșit”, a declarat Humes pentru NPR.
Acest ciclu nesfârșit doar sporește probabilitatea ca gunoiul să scape și să contamineze mediul. O mare parte din ceea ce este aruncat ajunge în cele din urmă în ocean.
„‘Ceea ce vedem de fapt în ocean este un fel de ‘ciorbă’ de plastic — aceste particule minuscule care au dimensiunea planctonului’, a spus Humes. ‘Este plastic care a fost erodat și descompus de elementele naturii în aceste bucățele mici, și intră în lanțul alimentar’.”
Humes se referă în mod specific la cele 5 girosfere oceanice masive ale lumii — curenți oceanici turbulenți care prind gunoiul nostru ca într-un cazan uriaș de supă tulbure. Girosferele devin atât un depozit pentru gunoiul nostru, cât și un mijloc de a-l descompune în bucățele de dimensiunea planctonului. Acele bucățele sunt apoi consumate de pești și alte organisme care le confundă cu hrană. În acest mod, gunoiul nostru reintră în lanțul alimentar. De fapt, aproximativ 35 la sută dintre peștii din Oceanul Pacific de Nord sunt găsiți acum cu plastic în stomac. Noi apoi mâncăm peștii care au mâncat peștii care au mâncat plasticul, etc., consumând astfel în cele din urmă propriile noastre deșeuri prin bioacumulare.
„‘Partea mai înspăimântătoare este că aceste mici bucățele de plastic devin bureți pentru unele substanțe chimice potențial periculoase care sunt eliberate în mediul marin, și s-ar putea să ingerăm și noi asta’, a spus Humes.”
Poate cea mai mare tragedie a acestui ciclu otrăvitor este că majoritatea deșeurilor pe care le aruncăm pot fi reciclate și refolosite, dar fie suntem prea leneși să le reciclăm, fie programele noastre de reciclare nu sunt suficient de eficiente pentru a le gestiona pe toate.
Desigur, dacă nu îl reciclăm noi, natura își găsește în cele din urmă propriile mijloace de reciclare. Din păcate pentru noi, asta înseamnă ca și hrană.
