Mulți oameni din lumea imobiliarelor se gândesc la `viitorul biroului`. Am scris despre cum biroul este mort încă de când am început să scriu pe PlanetaNoastra, influențat de un articol din 1985 din Harvard Business Review, scris după dezvoltarea primului telefon portabil fără fir, intitulat „Biroul tău este acolo unde ești”. Am scris o actualizare la începutul pandemiei, sugerând că noul coronavirus ar putea schimba felul în care gândim despre birou pentru foarte mult timp.
Wendy Waters de la GWL Realty Advisors nu este de acord și adoptă o viziune pe termen mai lung într-o postare intitulată „Istoria se repetă: cum experiența trecutului informează viitorul biroului post-COVID”. Ea analizează fiecare criză economică din anii 1990 încoace, dar și acele schimbări tehnologice despre care toată lumea credea că vor ucide biroul, dar nu s-a întâmplat.
Waters începe cu calculatorul personal, care a redus nevoia de dactilografe, dar a creat tot felul de sarcini noi care le-au înlocuit, precum lucrul cu foi de calcul și designul grafic intern. Apoi, conexiunea în bandă largă urma să ne permită să lucrăm de oriunde, dar biroul a triumfat din nou, pentru a sprijini „o ‘clasă creativă’ din ce în ce mai bine educată și inovatoare de lucrători intelectuali”. Totuși, a schimbat planificarea spațiilor de birouri: „Spațiile deschise de birouri au permis o comunicare mai rapidă, în timp ce sălile de ședință pentru echipe și ‘zonele de relaxare’ au oferit angajaților locuri alternative în care să lucreze individual sau în colaborare.”
Apoi, iPhone-ul urma să schimbe totul, dar Waters spune că a creat mai multe locuri de muncă în birouri, ceea ce s-a întâmplat prin mii de noi locuri de muncă în industrii noi.
Și apoi avem situația actuală, în care toată lumea a fost forțată să lucreze de acasă de la mesele din bucătărie și să comunice prin Zoom. Ea crede că acest lucru eșuează, că „mulți lideri, precum și indivizi, au observat că este mai greu să fii inovator, inspirat sau să rezolvi cu adevărat probleme în colaborare prin videoconferință.”
Problema pe care o am cu analiza lui Waters este că nu cred că a mers suficient de departe înapoi, concentrându-se doar pe schimbările tehnologice care au avut loc din anii 1980 odată cu calculatorul personal. În schimb, trebuie să te întorci încă o sută de ani, la începutul celei de-a Doua Revoluții Industriale, care ne-a adus biroul în primul rând, și când tehnologiile definitorii erau electricitatea și telefonul, ducând la o consolidare masivă a afacerilor și la ascensiunea corporațiilor.
Așa cum a scris Margery Davis în „Locul femeii este la mașina de scris: Munca de birou și lucrătorii de birou, 1870-1930”, aceste afaceri mai mari aveau nevoie de înregistrarea informațiilor, ceea ce a dus la apariția dactilografelor, ceea ce a dus la mai multe înregistrări, ceea ce a dus la fișetul vertical, ceea ce a dus la birou așa cum îl știm. Vaclav Smil scrie în ultima sa carte, „Growth”:
Toate noile tehnologii enumerate de Waters sunt evolutive, parte a celei de-a Treia Revoluții Industriale care, așa cum notează Smil, încă se desfășoară. Conducerea a fost cea care s-a luptat cu schimbarea, crezând că acea creare de legături și interacțiuni spontane erau cheia creativității, și că a avea angajații prezenți era esențial pentru management. Dar a Treia Revoluție Industrială i-a prins din urmă cu un impact major datorită COVID-19, și au învățat cum să gestioneze fără a fi în aceeași încăpere. Și, în ciuda beneficiilor întâlnirii întâmplătoare la barul de cafea, unii manageri descoperă că acestea sunt depășite de alte considerații.
Sau biroul, așa cum îl știam, este mort?
Scris pe un site imobiliar britanic, The Developer, într-o postare intitulată „Atât birourile, cât și oamenii migrează: Încotro se îndreaptă?”, Steve Taylor adoptă o poziție diferită de Waters. El se întreabă de ce ar vrea cineva să se întoarcă la navetă și de ce ar dori vreun manager cu adevărat acest lucru. El citează pe economistul Adam Ozimek, care discută despre „aspectele rar recunoscute ale spațiului de lucru partajat care diminuează productivitatea”:
Taylor citează, de asemenea, un studiu Harvard Business Review care a constatat că „lucrul de la distanță, s-a dovedit, a fost mai concentrat, mai orientat către client și a sprijinit dezvoltarea profesională individuală, fiind în același timp mai puțin performativ, ierarhic și plictisitor.”
Acest lucru nu înseamnă sfârșitul orașelor, dar Taylor și alții din Marea Britanie nu cred că lumea se va întoarce la cum era înainte; prea multe s-au schimbat, iar scopul biroului în sine s-ar putea să se fi schimbat.
Dar a avea angajații „depozitați” stând la tastaturi și calculatoare? Este foarte scump, și mulți angajați ar prefera să nu facă naveta. Companiile pot economisi mulți bani, care pot fi folosiți în moduri mai productive. Și, desigur, angajații scapă de tot stresul, banii, timpul și emisiile de carbon care provin din naveta către birou.
Două viziuni diferite (sau poate trei)
În articolul ei, Waters susține că tehnologia poate schimba biroul, dar că biroul este rezilient și continuă să revină după fiecare criză, deoarece oamenii lucrează mai bine împreună, iar tehnologia creează de fapt nevoia de mai mult spațiu de birouri. Taylor pune acest lucru sub semnul întrebării și pune sub semnul întrebării întreaga idee de management conform căreia oamenii lucrează de fapt mai eficient atunci când se întâlnesc întâmplător. El nu vede biroul așa cum îl știm revenind.
Cred că sfârșitul biroului a fost aproape încă de când a început a Treia Revoluție Industrială, era computerului, și că a fost artificial reținut, deoarece oamenii se schimbă mai greu decât tehnologia. Pandemia a schimbat totul, deoarece a făcut ca totul să se întâmple peste noapte, indiferent dacă am vrut sau nu. Și, la fel cum mașina de scris era acolo și a fost pusă în funcțiune când a lovit a Doua Revoluție Industrială, Zoom și Slack așteptau acest moment. Tehnologia exista; managementul, inerția și forța obișnuinței au fost cele care a trebuit să se schimbe.
Dintr-un punct de vedere al sustenabilității, fiecare metru pătrat de clădire de birouri din sticlă și oțel sau garaj de parcare din beton care nu este construit reprezintă un plus pentru mediu. La fel este și fiecare deplasare care nu este făcută către birou sau, de altfel, fiecare autostradă care nu este extinsă pentru a găzdui mai mulți navetiști. Fiecare dolar cheltuit aproape de casă, la un magazin local, în loc de magazinul de tip lanț sau fast-food-ul din subsolul clădirii de birouri, este un plus. Fiecare plimbare sau călătorie cu bicicleta într-un oraș de 15 minute este mai sănătoasă decât o deplasare cu mașina sau o călătorie cu metroul în centrul orașului. Este pur și simplu o utilizare mai inteligentă a resurselor și spațiului. Așa cum a notat Bucky Fuller cu mulți ani în urmă:
