Ursul negru american (Ursus americanus) este originar din America de Nord și se găsește predominant în Canada și SUA, cu o populație mică în Mexic. Există 16 subspecii care diferă ușor ca aspect. Se estimează că există între 600.000 și 700.000 de urși negri adulți în arealul lor de răspândire și nu sunt considerați pe cale de dispariție.
Urșii negri variază în mărime: masculii cântăresc între 45 și 408 kilograme, iar femelele între 39 și 227 kilograme. Ei măsoară între 1,2 și 2 metri lungime de la nas la coadă. De la abilitatea lor de a acumula kilograme pentru un somn lung de iarnă până la simțul lor olfactiv acut, iată câteva lucruri pe care poate nu le știați despre ursul negru american.
1. Urșii negri sunt cățărători impresionanți
Urșii negri sunt experți în cățăratul în copaci. Ghearele lor puternice sunt construite pentru cățărat și pot urca într-un copac cu o viteză incredibilă. Femelele își învață puii să se cațere de la o vârstă fragedă și adesea îi trimit într-un copac pentru a scăpa de pericol. Urșii negri adulți continuă să se cațere de-a lungul vieții. Se prind cu labele din față și își folosesc picioarele din spate pentru a urca într-un copac. Urșii negri nu se întorc pentru a coborî dintr-un copac. Coboară la fel cum urcă: cu picioarele din spate întâi.
Când vine vorba de cățărat, urșii negri au un avantaj distinct. Nu este o idee bună să încercați să vă cățărați într-un copac pentru a scăpa de un urs, deoarece acest lucru îi poate provoca să vă urmărească și posibil să atace.
2. Sunt alergători rapizi
Nu vă lăsați păcăliți de mersul lor legănat. Deși sunt notoriu de lenți, urșii negri se pot mișca rapid atunci când este necesar. Urșii negri pot executa sprinturi scurte și puternice pe teren plat, la deal sau la vale în căutarea prăzii sau pentru a scăpa de pericol. Deși doar pe distanțe scurte, pot atinge viteze de 40 până la 48 de kilometri pe oră, mai repede decât majoritatea oamenilor, așa că nu încercați să depășiți un urs în fugă.
3. Sunt înotători iscusiți
Urșii negri nu sunt rapizi doar pe uscat — sunt și înotători competenți. Nu au nicio problemă să traverseze înot râuri sau lacuri și, datorită picioarelor lor puternice, se deplasează prin apă cu ușurință și par să se bucure de asta.
În funcție de habitat, apa este și o sursă de hrană pentru urșii negri, iar ei își învață puii să înoate de timpuriu.
4. Nu sunt întotdeauna negri
Urșii negri au un nume oarecum înșelător. Specia are cel mai adesea o blană neagră și zburlită, în special în partea estică a arealului său, dar nu întotdeauna. Urșii negri pot fi, de asemenea, maro, scorțișoară, roșcați, gri, cafenii sau blonzi. Indivizii din porțiunile vestice ale arealului tind să fie mai deschiși la culoare. O subspecie mică de urși negri găsită numai în Columbia Britanică de coastă, cunoscută sub numele de urși Kermode sau urși spirit, sunt albi.
5. Au simțuri excelente
Urșii negri au un simț al auzului fin și o vedere bună, dar cel mai bun simț al lor, de departe, este mirosul. Cu nasurile lor supradimensionate, urșii au capacitatea de a adulmeca chiar și cele mai mici firimituri de mâncare. Deoarece simțul lor olfactiv este atât de ascuțit, găsesc cu ușurință hrana aruncată de oameni și pot detecta mirosul de mâncare de la peste 1,6 kilometri distanță. Simțul lor olfactiv îi ajută, de asemenea, să identifice pericolul și să găsească un partener.
Frecvența auzului urșilor negri este, de asemenea, superioară oamenilor și, deși vederea lor la distanță nu este grozavă, au o vedere excelentă de aproape. Între simțurile lor superioare ale mirosului și auzului, urșii negri observă de obicei oamenii înainte ca noi să-i vedem.
6. De obicei hibernează
În octombrie sau noiembrie, urșii negri încep să caute un loc pentru a hiberna. Cel mai adesea aleg locuri precum scorburi de copaci, spații sub bușteni sau stânci, peșteri adânci sau bârloguri pe care le sapă singuri. Perioada lor de hibernare este predeterminată genetic în funcție de habitatul lor și de disponibilitatea hranei. În cele mai nordice părți ale arealului lor, urșii negri hibernează șapte luni sau mai mult. În zonele sudice, unde temperaturile sunt mai calde și sursa de hrană este disponibilă pe tot parcursul anului, urșii hibernează pentru perioade mai scurte, sau deloc.
Hibernarea urșilor negri este diferită de cea a altor animale. Temperatura și ritmul cardiac le scad, dar nu dramatic, și nu trebuie să părăsească bârlogurile pentru a mânca sau a defeca. Femelele nasc adesea puii în timpul hibernării. Procesul de hibernare al urșilor este de interes pentru cercetători, care speră să descopere cum reușesc să își mențină masa osoasă și să își gestioneze nivelul colesterolului în timpul perioadei lungi de repaus.
7. Le place să mănânce
Urșii negri sunt omnivori, iar dieta lor depinde de habitat și de perioada anului. Se hrănesc în principal cu o serie de plante, ierburi, fructe și nuci. Cei din nord se hrănesc și cu somon care depune icre. Dieta lor este compusă în principal din carbohidrați, cu o cantitate mică de proteine și grăsimi. Urșii negri nu sunt prădători. Majoritatea proteinelor pe care le ingeră provin din insecte precum termite și gândaci; o mică parte din dieta lor poate consta, de asemenea, din hoituri.
Pentru cei care au un sezon lung de hibernare, toamna este perioada în care urșii acumulează kilograme. Pentru a avea rezerve suficiente de grăsime, urșii mănâncă de patru ori aportul lor caloric normal — în jur de 20.000 de calorii pe zi — în timpul toamnei. Urșii trebuie să consume suficient pentru a le ajunge și după hibernare, deoarece sursa de hrană poate fi limitată atunci când ies din bârlog.
8. Socializează doar în timpul sezonului de împerechere
În cea mai mare parte a vieții lor, urșii negri sunt animale solitare. În scopuri de reproducere, urșii adulți se adună în timpul verii pentru un scurt sezon de împerechere, înainte de a se despărți. Femelele nasc în medie doi până la trei pui o dată la doi ani. Își țin puii aproape timp de aproximativ 18 luni, învățându-i cum să găsească hrană, să evite prădătorii și să se deplaseze în habitatul lor, înainte de a-i trimite pe drumul lor înainte de începerea următorului ciclu de împerechere.
