Nilul este unul dintre cele mai faimoase râuri de pe planetă și pe bună dreptate. Deși toate râurile sunt importante pentru oamenii și viața sălbatică care trăiesc în apropierea lor, Nilul este cu adevărat impresionant, atât literal, cât și figurat. Fiind, probabil, cel mai lung râu din lume, Nilul a fost sursa de viață pentru civilizații de mii de ani. Apele sale au susținut agricultura, au favorizat comerțul și au inspirat nenumărate mituri și povești de-a lungul istoriei.
Iată câteva motive pentru care acest râu este atât de influent și interesant.
1. este cel mai lung râu de pe Pământ
Nilul curge spre nord pe aproximativ 6.650 kilometri (4.132 mile), din Marile Lacuri Africane prin deșertul Sahara înainte de a se vărsa în Marea Mediterană. Străbate 11 țări: Tanzania, Uganda, Rwanda, Burundi, Republica Democrată Congo, Kenya, Etiopia, Eritreea, Sudanul de Sud, Sudan și Egipt, și drenază 3,3 milioane de kilometri pătrați (1,3 milioane de mile), adică aproximativ 10% din continentul african. (Harta de aici, un compus din imagini satelit NASA, se întinde de la Lacul Victoria până la Delta Nilului.)
Nilul este considerat în mod general cel mai lung râu de pe Pământ, dar acest titlu nu este atât de simplu pe cât pare. În afară de măsurare, depinde și de cum decidem unde începe și unde se termină fiecare râu, ceea ce poate fi complicat în sistemele fluviale mari și complexe.
Științificii tind să se bazeze pe cel mai lung canal continuu dintr-un sistem, dar acest lucru poate lăsa loc de ambiguitate. De exemplu, Nilul este doar puțin mai lung decât Amazonul, iar în 2007 o echipă de științifici brazilieni a anunțat că au măsurat din nou Amazonul și l-au găsit cu o lungime de 6.800 km (4.225 mile), astfel detronând Nilul. Totuși, studiul lor nu a fost publicat și mulți oameni de știință sunt sceptici în legătură cu metodele lor. Nilul este în continuare creditat, în general, ca fiind cel mai lung râu din lume de surse de la Națiunile Unite până la Cartea Recordurilor Guinness, deși Amazonul deține și el multe superlative, inclusiv faptul că este cel mai mare râu din lume după volum, întrucât păstrează aproximativ 20% din apa dulce a Pământului.
2. Există mai multe Niluuri
Nilul Inferior se inunda în mod istoric în timpul verii, ceea ce îi minuna pe egiptenii antici, mai ales pentru că în zona lor nu ploua aproape niciodată. Cu toate acestea, acum știm că, deși este un singur râu în Egipt, Nilul este alimentat din locuri mult mai ploioase din sud și că hidrologia sa este determinată de cel puțin două „regimuri hidraulice” în amonte.
Nilul are trei afluenți principali: Nilul Alb, Nilul Albastru și Atbara. Nilul Alb este cel mai lung, începând cu pârâuri care se varsă în Lacul Victoria, cel mai mare lac tropical din lume. Acesta iese ca Nilul Victoria, traversează Lacul Kyoga mlăștinos și Cascada Murchison (Kabalega), apoi ajunge la Lacul Albert (Mwitanzige). Continuă spre nord ca Nilul Albert (Mobutu), devenind mai târziu Nilul Muntos (Bahr al Jabal) în Sudanul de Sud, și se unește cu râul Gazelle (Bahr el Ghazal), după care este numit Nilul Alb (Bahr al Abyad). În cele din urmă devine doar „Nilul” lângă Khartoum, Sudan, unde se întâlnește cu Nilul Albastru.
Nilul Alb curge constant pe tot parcursul anului, în timp ce Nilul Albastru își concentrează majoritatea apei în câteva luni de vară. Împreună cu Atbara din apropiere, apa sa provine din regiunile înalte ale Etiopiei, unde modelele monsoane fac ca ambele râuri să treacă de la o viitură de vară la un curent mic în timpul iernii. Nilul Alb poate fi mai lung și mai constant, dar Nilul Albastru furnizează aproape 60% din apa care ajunge în Egipt în fiecare an, mai ales vara. Atbara se adaugă mai târziu cu 10% din fluxul total al Nilului, aproape toată apa sosind între iulie și octombrie. Aceste ploi erau cele care inunda Nilul în fiecare an în Egipt și, deoarece erodau lavele de bazalt pe drumul lor din Etiopia, apa lor s-a dovedit a fi deosebit de valoroasă în aval.
3. Oamenii au petrecut secole întregi căutându-i sursa.
Egiptenii antici venerau Nilul ca sursă a vieții lor, dar acesta a fost inevitabil învăluit în mister. A fost astfel timp de secole, deoarece expedițiile au eșuat de mai multe ori în a-i găsi sursa, egiptenii, grecii și romanii fiind adesea împiedicați de o regiune numită Sudd (în ceea ce este acum Sudanul de Sud), unde Nilul formează o mlaștină vastă. Acest lucru a hrănit misterul râului și de aceea în arta greco-romană clasică Nilul era uneori portretizat ca un zeu cu fața ascunsă.
Nilul Albastru a dezvăluit primele sale secrete și o expediție din Egiptul antic poate că l-a urmărit până în Etiopia. Sursa Nilului Alb s-a dovedit însă mult mai evazivă, în ciuda multor încercări de a o găsi, inclusiv cele ale exploratorului scoțian David Livingstone, care a fost salvat dintr-o misiune în 1871 de jurnalistul galez Henry Morton Stanley, prin celebra întrebare „Dr. Livingstone, presupun?”. Exploratorii europeni abia descoperiseră recent Lacul Victoria și, după moartea lui Livingstone în 1873, Stanley a fost unul dintre cei care au ajutat la confirmarea legăturii acestuia cu Nilul, alături de ghidul și exploratorul prolific din Estul Africii, Sidi Mubarak Bombay.
Căutările nu s-au încheiat, însă. Nilul Alb începe chiar înainte de Lacul Victoria, deși nu toată lumea este de acord unde anume. Există râul Kagera, care se varsă în Lacul Victoria din Lacul Rweru din Burundi, dar și acest râu primește apă din alți doi afluenți: Ruvubu și Nyabarongo, care se varsă în Lacul Rweru. Nyabarongo este alimentat și de râurile Mbirurume și Mwogo, care își au izvorul din Pădurea Nyungwe din Rwanda, iar unii consideră că aceasta este cea mai îndepărtată sursă a Nilului.
4. Face un ocol ciudat prin deșert.
După ce a înaintat încăpățânat spre nord pe parcursul majorității cursului său, Nilul face o întorsătură surprinzătoare în mijlocul Saharei. Cu afluenții săi principali în sfârșit uniți, continuă spre nord prin Sudan pentru o vreme, apoi se întoarce brusc spre sud-vest și începe să curgă departe de mare. Continuă așa pentru aproximativ 300 km (186 mile), ca și cum ar merge înapoi spre Africa Centrală, în loc de Egipt.
În cele din urmă, revine pe drumul său și traversează Egiptul ca unul dintre cele mai faimoase și influente râuri de pe Pământ. Dar de ce face un astfel de ocol? Cunoscută sub numele de „Marea Întoarcere”, aceasta este una dintre mai multe trăsături cauzate de o mare formațiune de rocă subterană numită „Nodul Nubian”. Formată de ridicarea tectonică de-a lungul a milioane de ani, aceasta a forțat curba dramatică și a format cataractele Nilului. Dacă nu ar fi fost ridicarea relativ recentă a Nodului Nubian, „aceste tronsoane de râu stâncos ar fi fost rapid erodate de acțiunea abrazivă a sedimentelor aduse de Nil”, conform unei descrieri geologice a Universității din Texas din Dallas.
5. Noroiul său a ajutat la modelarea istoriei umane.
Pe măsură ce se strecoară în Egipt, Nilul transformă o fâșie din deșertul Sahara de-a lungul malurilor sale. Acest contrast este vizibil din spațiu, unde se poate vedea o oază verde lungă care înconjoară râul, în mijlocul peisajului galben și arid din jurul său.
Sahara este cel mai mare deșert cald de pe Pământ, fiind mai mic doar decât cele două deșerturi polare, iar a o transforma în acest fel nu este o realizare mică. Grație influxului său sezonier de apă din Etiopia, Nilul de Jos a inundat istoric în timpul verii, umezind solul deșertic din lunca sa. Dar apa nu a domolit Sahara singură. Nilul a adus și un ingredient secret: toate sedimentele pe care le-a adunat pe drum, în principal nămol negru erodat de Nilul Albastru și Atbara din basaltul din Etiopia. Aceste ape de inundație pline de nămol ar ajunge în Egipt în fiecare vară, apoi se uscau și lăsau în urmă un noroi miraculos și fertil.
Primele așezări umane permanente au apărut pe malurile Nilului în jurul anului 6000 î.Hr., iar până în 3150 î.Hr., acele așezări se transformaseră în „prima națiune-recunoscută” din lume. O cultură complexă și distinctă s-a dezvoltat rapid, iar timp de aproape 3.000 de ani, Egiptul a rămas națiunea preeminentă din lumea mediteraneană, hrănită de apa și terenul fertil pe care le primea ca daruri de la Nil.
Egiptul a fost în cele din urmă cucerit și eclipsat de alte imperii, dar, în ciuda declinului său, a continuat să prospere cu ajutorul Nilului. Acum găzduiește aproape 100 de milioane de oameni—95% dintre aceștia trăind la doar câțiva kilometri de Nil—făcându-l a treia țară ca populație din Africa. Și, având în vedere că este și acasă pentru multe relicve ale apogeului său, cum ar fi piramidele elaborate și mumii bine păstrate, continuă să dezvăluie secrete antice și să capteze imaginațiile moderne. Toate acestea ar fi fost aproape imposibile în acest deșert fără Nil, iar având în vedere rolul pe care Egiptul l-a jucat în apariția civilizației, Nilul a influențat istoria umană într-un mod în care puține râuri au făcut-o.
6. Este și un refugiu pentru viața sălbatică.
Oamenii sunt doar una dintre multele specii care depind de Nil, care curge prin (și influențează) o varietate de ecosisteme de-a lungul cursului său. Mai aproape de sursele Nilului Alb, râul trece prin păduri tropicale biodiverse, pline de plante precum arbori de bananier, bambus, arbuști de cafea și lemn de abanos, pentru a numi doar câteva. Ajunge la păduri de foioase și savane mai la nord, cu copaci mai rari și mai multe ierburi și arbuști. Devine o mlaștină întinsă pe câmpiile sudaneze în sezonul ploios, în special legendarul Sudd din Sudanul de Sud, care se întinde pe aproape 260.000 de kilometri pătrați (100.000 de mile pătrate). Vegetația continuă să se estompeze pe măsură ce se deplasează spre nord, pentru a dispărea aproape complet atunci când râul ajunge în deșert.
Una dintre cele mai notabile plante din Nil este papirusul, o iarbă acvatică care crește ca trestii mari în ape puțin adânci. Acestea sunt plantele pe care egiptenii antici le foloseau faimos pentru a face hârtie (și din care provine cuvântul englez „paper”), dar și țesături, corzi, saltele, pânze și alte materiale. A fost odată o parte obișnuită a vegetației native a râului, iar deși încă mai crește natural în Egipt, se spune că este mai rară în sălbăticie astăzi.
Așa cum este cazul plantelor sale, animalele care trăiesc în și în jurul Nilului sunt mult prea numeroase pentru a fi enumerate aici în întregime. Există multe specii de pești, de exemplu, inclusiv pește nilotic, dar și barbeli, somni, unghii, pești-elefant, pești-lung, tilapia și pește-tigru. O abundență de păsări trăiesc de-a lungul râului, iar apele sale sunt și o resursă vitală pentru multe alte animale.
Nilul susține și mai multe specii mari de animale, cum ar fi hipopotamii, care erau cândva obișnuiți de-a lungul unei mari părți a râului, dar care acum locuiesc mai ales în Sudd și alte zone mlăștinoase din Sudanul de Sud. Există, de asemenea, țestoase cu carapace moale, cobras, mamba negri, șerpi de apă și trei specii de crocodili, care, se spune, au o lungime medie de 1,8 metri (6 picioare). Cu toate acestea, poate cea mai faimoasă faună a râului este crocodilul Nilului. Aceștia trăiesc în majoritatea părților râului și sunt una dintre cele mai mari specii de crocodili de pe Pământ, ajungând până la 6 metri (20 de picioare) lungime.
7. A fost casa unui zeu crocodil și a unui Oraș al Crocodililor
Pe măsură ce Egiptul antic s-a dezvoltat de-a lungul Nilului Inferior, importanța râului nu a fost ignorată de locuitorii săi, care l-au făcut un element central al societății lor. Egiptenii antici cunoșteau Nilul sub numele de Ḥ’pī sau Iteru, care înseamnă simplu „râu”, dar era și numit Ar sau Aur, care înseamnă „negru”, în onoarea nămolului său care dă viață. Ei l-au văzut corect ca sursa lor de viață, iar acesta a jucat un rol esențial în multe dintre cele mai importante mituri ale lor.
Ḥ’pīIteruArAur
De exemplu, Calea Lactee era considerată o oglindă cerească a Nilului, iar zeul soarelui Ra era crezut că își conducea corabia pe aceasta. Nilul era considerat a întruchipa zeul Hapi, care binecuvânta pământul cu viață, dar și Ma’at, care reprezenta conceptele de adevăr, armonie și echilibru. De asemenea, Nilul era asociat cu Hathor, o zeiță a cerului, a femeilor, a fertilității și a iubirii.
Într-un mit popular, zeul Osiris este trădat de fratele său gelos, Set, care îl păcălește să se întindă într-un sarcofag, pretinzând că este un cadou. Set îl prinde apoi pe Osiris în interior și îl aruncă în Nil, care îl poartă până la Byblos. Corpul lui Osiris este în cele din urmă găsit de soția sa, Isis, care îl recuperează și încearcă să-l readucă la viață. Totuși, Set intervine, furând corpul lui Osiris, tăindu-l în bucăți și împrăștiindu-le prin Egipt. Isis încă urmărește fiecare bucată a lui Osiris—cu excepția penisului său, care fusese mâncat de un crocodil din Nil. De aceea, crocodilii erau asociați cu zeul fertilității, Sobek, iar acest eveniment a fost văzut ca un catalizator care a făcut Nilul atât de fertil. Datorită acestei povești, orice persoană mâncată de un crocodil în Egiptul antic era considerată norocoasă, având o moarte fericită.
încă
Respectul pentru crocodilii din Nil era deosebit de puternic în ), situat în Oaza Faiyum a râului, la sud de Cairo. Acest oraș era cunoscut grecilor sub numele de „Crocodilopolis”, deoarece locuitorii săi nu doar că-l venerau pe Sobek, dar onorau și o manifestare pământească a zeului: un crocodil viu pe nume Petsuchos, pe care îl îmbrăcau în bijuterii și îl păstrau într-un templu. Când un Petsuchos murea, un alt crocodil îl înlocuia.
8. Poate fi o fereastră către adevărata lume a morților.
Osiris nu putea să revină la viață fără întregul său corp, așa că a devenit zeul morților și stăpânul lumii subterane. Nilul era văzut ca o poartă către viața de apoi, partea estică reprezentând viața, iar partea vestică fiind considerată țara morților. Cu toate acestea, în timp ce râul abundă de legături antice cu lumea spirituală a Egiptului antic, știința modernă sugerează că Nilul ar putea servi și ca o fereastră către o lume subterană mai tangibilă: mantaua Pământului.
Există unele dezbateri asupra vârstei Nilului, dar la sfârșitul anului 2019, o echipă de cercetători a raportat că drenajul Nilului a fost stabil timp de aproximativ 30 de milioane de ani—de cinci ori mai mult decât se credea anterior. Cu alte cuvinte, dacă ai călătorit pe Nil în perioada epocii Oligocenului, cursul său ar fi fost foarte similar cu ruta pe care o cunoaștem astăzi. Acest lucru se datorează unui gradient topografic stabil de-a lungul traseului râului, explică cercetătorii, care aparent a rămas constant atât de mult timp datorită curenților care circulă în manta, stratul de rocă fierbinte de sub crusta Pământului.1
În esență, traseul Nilului a fost menținut toată această perioadă de o fântână de manta care reflectă curgerea nordică a râului, sugerează studiul. Ideea că plumele din manta modelează topografia de pe suprafață nu este nouă, dar scara uriașă a bazinului Nilului ar putea să lumineze această relație ca niciodată până acum. „Pentru că râul este atât de lung, oferă o oportunitate unică de a studia aceste interacțiuni la o scară pe întreaga peisaj”, a spus unul dintre autorii studiului. Pe baza a ceea ce Nilul poate dezvălui despre manta de dedesubt, acest lucru ar putea ajuta oamenii de știință să o folosească și alte râuri pentru a arunca o lumină nouă asupra funcționării interne a planetei noastre.
9. Nilul se schimbă.
Oamenii au lăsat amprenta lor de-a lungul Nilului timp de mii de ani, dar dinamica s-a schimbat puțin în ultima vreme. O mare schimbare a avut loc în 1970, odată cu finalizarea Barajului Înalt de la Aswan, care adună apa râului în sudul Egiptului pentru a crea un rezervor numit Lacul Nasser. Pentru prima dată în istorie, acest lucru le-a dat oamenilor control asupra inundațiilor care aduc viață Nilului. Astăzi, acest baraj beneficiază economia Egiptului, deoarece apa poate fi eliberată acolo și când este necesar cel mai mult, iar cele 12 turbine ale barajului pot genera 2,1 gigawați de electricitate.
Totuși, barajul a schimbat Nilul și în moduri negative. Nămolul negru care potolea Sahara, de exemplu, este acum în mare parte reținut în spatele barajului, acumulându-se în rezervor și canale în loc să curgă spre nord. Nămolul obișnuia să îmbogățească și să extindă Delta Nilului în timp, dar acum aceasta se micșorează din cauza eroziunii de-a lungul coastei Mediteranei. Barajul a dus, de asemenea, la o scădere treptată a fertilității și productivității terenurilor agricole de pe malurile râului. În largul deltei, populațiile de pești au scăzut, din cauza pierderii substanțelor nutritive care erau odată aduse de nămolul Nilului.
Sudanul are, de asemenea, unele baraje mai vechi pe afluenții Nilului, cum ar fi Barajul Sennar de pe Blue Nile, care a fost deschis în 1925, sau Barajul Khashm el-Girba de pe Atbara, care a fost deschis în 1964. Acestea poate că nu schimbă râul la fel ca Barajul Înalt de la Aswan, dar un proiect în Etiopia a ridicat noi temeri legate de aprovizionarea cu apă a râurilor din aval.
Situat pe Blue Nile, Barajul Mare al Renaissancei Etiopiene (GERD), în valoare de 5 miliarde de dolari, a început construcția în 2011 și a început să producă electricitate în 2022. Se preconizează că va genera peste 5 gigawați odată ce va deveni complet operațional. Acest lucru ar putea face o mare diferență pentru Etiopia, unde aproximativ 75% dintre oameni nu au acces la electricitate, iar vânzarea excesului de electricitate către țările vecine ar putea aduce țării 1 miliard de dolari pe an.
Totuși, pentru a aduce aceste beneficii, barajul va trebui să rețină o cantitate mare de apă care altfel ar curge spre Sudan și Egipt. Acest lucru a stârnit anxietate în aceste țări, ambele fiind deja predispuse la penurie de apă, având în vedere amploarea proiectului. Barajul va reține în cele din urmă 74 de miliarde de picioare cubice de apă din Blue Nile, conform Yale Environment 360. Umplerea rezervorului ar putea dura între 5 și 15 ani.2
„În această perioadă de umplere, fluxul de apă dulce al Nilului către Egipt ar putea fi redus cu 25%, iar pierderea unei treimi din energia electrică generată de Barajul Înalt de la Aswan”, au raportat cercetătorii în GSA Today, un jurnal publicat de Geological Society of America.3 Mulți din Egipt se tem că barajul va limita aprovizionarea cu apă mult timp după umplerea rezervorului, agravând alte probleme legate de creșterea populației, poluarea apei, scufundarea terenurilor și schimbările climatice, împreună cu pierderea continuă a nămolului la Aswan.
Este greu de subliniat suficient importanța Nilului pentru oameni și faună de-a lungul întregului său bazin. În ciuda menținerii traseului său timp de milioane de ani și a tuturor celor pe care le-a văzut deja de la specia noastră în ultimele mii de ani, acum se confruntă cu presiuni fără precedent din partea activităților umane de-a lungul traseului său. Este doar un sistem de râuri, dar ca unul dintre cele mai faimoase și influente cursuri de apă de pe Pământ, a ajuns să simbolizeze ceva și mai mare decât el însuși: interconectivitatea. Oamenii depind de nenumărate râuri din întreaga lume, dar dacă le vom eșua continuu atunci când se află în dificultate—chiar și râuri mari și iconice precum Nilul—ar trebui să ne așteptăm probabil la același lucru din partea lor.
