-
Istoricul fracturării hidraulice
-
Impactul asupra mediului
-
Consumul de apă
-
Poluarea apei
-
Poluarea aerului
-
Cutremure și seisme
-
Reglementări privind fracturarea hidraulică
Fracționarea hidraulică, sau fracking, este cel mai comun nume pentru o practică frecventă concepută pentru a ușura extracția petrolului și a gazelor naturale din roca sedimentară (numită și șist) și cărbune.
Fracționarea hidraulică forțează un fluid compus din apă amestecată cu nisip și substanțe chimice prin țevi numite „tubaje” care sunt îngropate la sute sau chiar mii de metri sub pământ. Găuri distanțate de-a lungul tubajelor lansează jeturi puternice de fluid în formațiunile de șist și cărbune. Acest lucru creează fracturi adânci care permit combustibililor fosili captați să se infiltreze și să urce la suprafață.
Fracționarea hidraulică este extrem de comună ca ajutor pentru forajul de petrol și gaze. În 2016, Agenția pentru Protecția Mediului (EPA) a estimat că, în fiecare an, din 2011 până în 2014, 25.000-30.000 de puțuri noi au fost fracturate hidraulic în Statele Unite. În martie a aceluiași an, Oficiul Statelor Unite pentru Energie Fosile și Gestionarea Carbonului a declarat că „până la 95% din puțurile noi forate astăzi sunt fracturate hidraulic”.
Administrația Americană de Informații Energetice a declarat că fracționarea hidraulică reprezintă 69% din toate puțurile de gaze naturale și țiței forate în SUA și aproximativ jumătate din producția totală de țiței a SUA.
Fracționarea hidraulică are sens economic pentru industriile petroliere și gazeifere, deoarece straturile de șist și cărbune sunt deosebit de bogate în material organic antic care poate fi prelucrat în combustibili fosili.
Cu sute de milioane de ani în urmă, șistul era doar mâl sau noroi care, împreună cu bucăți de roci preexistente, s-a scufundat în depresiuni alături de rămășițele în descompunere ale animalelor și plantelor antice. De-a lungul timpului, sedimentele au fost îngropate sub alte straturi de rocă și resturi, iar gravitația a comprimat particulele într-o rocă sedimentară de bază greu permeabilă. Formarea cărbunelui a urmat în esență același proces, dar cu adăugarea căldurii produse geologic.
Istoricul fracturării hidraulice
Societatea Istorică Americană de Petrol și Gaze (AOGHS) l-a creditat pe asasinul președintelui Abraham Lincoln, John Wilkes Booth, cu una dintre primele încercări de fracturare hidraulică. O goană după petrol a coincis cu succesul sălbatic al lui Booth ca actor de scenă („stea de primă magnitudine” și „cel mai frumos bărbat de pe scenă din America”). Chiar dacă era o celebritate, Booth visa la bogățiile care puteau fi obținute din petrol.
În 1863, el și un asociat au format Compania Dramatic Oil, care a început forajul în 1864 și a avut suficient succes timpuriu pentru ca Booth să renunțe la actorie și să-și concentreze toate energiile asupra petrolului.
Din păcate, una dintre încercările Dramatic de fracturare hidraulică a fost un eșec catastrofal. Folosind o tehnică numită „împușcarea puțului”, muncitorii au aprins o cantitate mare de praf exploziv în interiorul unui puț. Explozia era menită să scoată petrol din rocă. În schimb, puțul s-a prăbușit, punând capăt carierei lui Booth ca petrolist. Câteva săptămâni mai târziu, s-a cazat la Hotelul Barnum din Baltimore, unde, împreună cu co-conspiratori, a început să comploteze asasinarea lui Lincoln din 1865.
AOGHS a raportat, de asemenea, că, în timpul Bătăliei de la Fredericksburg din Războiul Civil, Colonelul Edward A. L. Roberts a observat efectul exploziilor de artilerie asupra canalelor pline cu apă. Exploziile au forțat apa împotriva plăcilor de rocă ce căptușeau canalele, crăpându-le, dar și amortizând exploziile suficient pentru a împiedica prăbușirea iremediabilă a canalelor.
În 1865, Roberts a obținut cu succes petrol explodând aproximativ 3.6 kilograme de praf negru într-un puț plin cu apă care fusese forat cu șase ani mai devreme în Pennsylvania de Nord. Potrivit AOGHS, acest lucru a deschis o eră mai reușită a „împușcării” puțurilor de petrol.
În 1864, Roberts a depus un brevet pentru o torpilă ce urma să fie utilizată în puțurile pline cu apă. Potrivit AOGHS, Roberts a primit acest brevet pe 25 aprilie 1865. Până în 1865, Roberts emitea acțiuni și în Compania Roberts Petroleum Torpedo, care scufunda torpile umplute cu praf de pușcă în puțurile de petrol. Tehnica lui Roberts de „împușcare a puțurilor” a crescut debitele de petrol de până la 40 de ori.
Un an sau doi mai târziu, nitroglicerina a înlocuit praful de pușcă în interiorul torpilelor. Până în anii 1940, puțurile nu se mai bazau deloc pe explozivi. În schimb, a devenit de rigoare metoda modernă de aplicare a jeturilor de lichide la presiune înaltă prin tubaje.
În secolul 21, a intrat în uz amestecul modern (și destul de variabil) de nisip, substanțe chimice și apă, la fel și practica creării de unghiuri de 90 de grade în tubaje. Tubajele care puteau fi dirijate orizontal departe de forajul vertical al unui puț și care se întindeau mult sub teren au permis proprietarilor de puțuri să „tragă” fluidul de fracturare hidraulică în interiorul a mii de metri de rocă și straturi de cărbune.
Impactul fracturării hidraulice asupra mediului
Fluidul utilizat în fracturarea hidraulică este în mare parte apă, cu nisip și substanțe chimice adăugate în proporții variate, în funcție de caracteristicile geologice ale straturilor care urmează să fie fracturate.
Pentru fracturarea hidraulică, principalele domenii de îngrijorare privind mediul sunt consumul de apă, poluarea apei, poluarea aerului și cutremurele.
Consumul de apă
Potrivit unui studiu al Serviciului Geologic al Statelor Unite (agenția științifică pentru Departamentul de Interne al Statelor Unite), fracturarea hidraulică a unui singur puț poate necesita de la mai puțin de 2.57 milioane la 36.7 milioane de litri de apă, în funcție de dacă puțul este vertical, orizontal sau direcțional și de proprietățile rezervorului natural.
Totuși, oricât de impresionanți ar părea aproximativ 60.5 milioane de litri la prima vedere, aceasta nu este o cifră deosebit de mare în comparație cu consumul de apă din alte industrii. Un articol din 2014 al Universității Duke, publicat în revista de specialitate Science Advances, a arătat că fracturarea hidraulică utilizează o cantitate neglijabilă din totalul apei exploatate de industrie la nivel național, deși articolul a menționat, de asemenea, că „amprenta” de apă a fracturării hidraulice crește constant.
Chiar și așa, consumul de apă este o preocupare majoră pentru politicieni precum Gavin Newsom, guvernatorul statului California, afectat de secetă și incendii de vegetație. Așa cum au raportat San Francisco Chronicle, Los Angeles Times, U.S. News and World Report și New York Times, Newsom speră să interzică complet fracturarea hidraulică în stat până în 2024 și a început să refuze permisele pentru puțuri noi.
Poluarea apei
EPA a menționat că orice combinație de 1.084 de substanțe chimice diferite sunt adăugate la amestecul de nisip și apă. Acestea includ minerale, biocide, inhibitori de coroziune și agenți de gelifiere. Unele (cum ar fi metanolul, etilenglicolul și alcoolul propargilic) sunt toxine cunoscute. Totuși, gradul de pericol prezentat de multe dintre celelalte substanțe chimice este necunoscut.
Într-un articol din 2017 publicat în revista de specialitate Journal of Exposure Science and Environmental Epidemiology, un grup de oameni de știință de la Universitatea Yale a examinat 1.021 dintre substanțele chimice pentru toxicitatea lor reproductivă și de dezvoltare. Au făcut acest lucru examinând REPROTOX, o bază de date dezvoltată de Reproductive Technology Agency. Oamenii de știință de la Yale au descoperit că informațiile despre 781 (76%) dintre substanțele chimice lipseau. De asemenea, au constatat că baza de date a notat toxicitate reproductivă pentru 103 dintre substanțe și toxicitate de dezvoltare pentru 41 dintre ele.
Din păcate, așa cum a raportat National Resources Defense Council, un procent mare de substanțe chimice de fracturare hidraulică nu sunt incluse în REPROTOX, deoarece, atâta timp cât un producător consideră o anumită formulă chimică a fi un secret comercial, nicio lege federală nu impune divulgarea numelui sau naturii compusului. Mai mult, chiar dacă compușii ar fi numiți, EPA nu ar avea puterea de a-i reglementa.
În 2005, un amendament la Legea privind Apa Potabilă Sigură, promovat de Grupul de Lucru pentru Energie al vicepreședintelui de atunci, Dick Cheney, a exceptat fluidul de fracturare hidraulică de la reglementare. Nu surprinzător, acel amendament a fost rapid supranumit „portița Halliburton”, deoarece Cheney a fost odată CEO al Halliburton, una dintre cele mai mari companii de servicii petroliere din lume și unul dintre cei mai mari producători de fluide de fracturare hidraulică.
O mare parte din fluidul de fracturare hidraulică bogat în substanțe chimice și nisip, injectat prin tubaje în timpul fracturării hidraulice, se întoarce la suprafață sub formă de ape uzate, de unde este adesea eliminat prin injectarea profundă sub suprafața Pământului, în rocă poroasă. La fel ca roca poroasă, straturile de cărbune și șist în mare parte impenetrabile în care fluidele de fracturare hidraulică sunt inițial „injectate” se află de obicei la mii de metri sub suprafața Pământului. Acest lucru înseamnă că probabilitatea ca fluidul de fracturare hidraulică să contamineze bazinele hidrografice, fie în faza de foraj, fie în cea de eliminare a apelor uzate din procesul de fracturare hidraulică, este scăzută. Cel puțin aceasta este teoria.
Chiar și așa, numeroase cazuri de contaminare au ajuns în știrile din publicații reputate precum New York Times, Guardian, Philadelphia Inquirer și Consumer Reports. Mai mult, numărul cazurilor reale de contaminare ar putea fi uriaș.
În august 2021, un studiu amplu realizat de economiști care evaluau valoarea reglementărilor de mediu a fost publicat în revista de specialitate Science. Acesta a constatat că, deși fluidele de fracturare hidraulică ar putea să nu polueze bazinele hidrografice imediat, par să o facă în cele din urmă. Economiștii au analizat 11 ani de date referitoare la 40.000 de puțuri de fracturare hidraulică și apă de suprafață în 408 bazine hidrografice. În apropierea puțurilor fracturate, au găsit în mod constant creșteri ale ionilor a trei săruri specifice utilizate în fluidele de fracturare hidraulică. Aceasta nu este o dovadă directă de otrăvire a mediului; totuși, arată că fluidele de fracturare hidraulică se infiltrează în mod obișnuit în acvifere și, prin urmare, implică faptul că substanțele chimice toxice din ele contaminează apa.
Poluarea aerului
Forajul convențional de petrol și gaze naturale este cunoscut de mult timp că produce poluanți atmosferici. Atunci când forajul este completat de fracturarea hidraulică, se adaugă în atmosferă poluanți gazoși și de praf suplimentari.
Gazul natural pe care fracturarea hidraulică ajută la extragere este compus în mare parte din metan, un puternic gaz cu efect de seră, care este de peste 25 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon în încălzirea atmosferei Pământului.
Mai multe părți ale procesului de fracturare hidraulică necesită arderea deschisă („flaring”) a metanului. Contribuția metanului la încălzirea globală este deosebit de durabilă. După „durata sa de viață” de nouă ani în atmosferă, se oxidează în dioxid de carbon și continuă să contribuie la efectul de seră pentru încă 300-1.000 de ani.
Alți factori care contribuie la poluarea aerului din cauza fracturării hidraulice includ compuși care produc smog, cum ar fi oxidul de azot, precum și compuși organici volatili, inclusiv benzen, toluen, etilbenzen și xilen, care se găsesc în mod normal în benzină. Formaldehida și hidrogenul sulfurat se găsesc, de asemenea, frecvent.
Societatea Americană a Cancerului numește formaldehida „probabil carcinogen uman”. Benzenul, toluenul, etilbenzenul și xilenul sunt toți asociați cu o serie de probleme ale sistemului nervos central. Majoritatea sunt, de asemenea, implicați în probleme respiratorii.
Așa cum a arătat un studiu din 2014 publicat în revista de specialitate Environmental Health, probele de aer analizate conform unei metode aprobate de EPA au arătat că, în apropierea puțurilor de fracturare hidraulică, nivelurile a opt substanțe chimice volatile, inclusiv benzen, formaldehidă și hidrogen sulfurat, au depășit liniile directoare federale.
Nisipul adăugat la fluidul de fracturare hidraulică contribuie, de asemenea, la poluarea aerului. Este utilizat pentru a menține fracturile deschise. Cuarțul de înaltă puritate numit „nisip de fracturare” este deosebit de rezistent la strivire. Potrivit Centrelor pentru Controlul Bolilor (CDC), „fiecare etapă a operațiunii de fracturare hidraulică implică de obicei sute de mii de kilograme de ‘nisip de fracturare’”. Extracția nisipului de fracturare introduce praf de silicat în aer. Acest praf poate cauza silicoză, care inflamează și cicatrizează plămânii și, în forma sa acută, poate fi fatală.
Cutremure și seisme
O mare parte din apele uzate produse prin fracturarea hidraulică sunt eliminate prin „puțuri de injecție” care le infuzează în rocă poroasă adânc subteran. În 2015, geologi din Colorado și California au publicat în revista de specialitate Science rezultatele unui studiu care sugerează că puțurile de injecție sunt de vină pentru o „creștere fără precedent” a numărului de cutremure în centrul și estul Statelor Unite în anii 2009-2015. Potrivit studiului, în perioada 1973-2008, erau tipice anual 25 de cutremure cu magnitudinea 3 sau mai mare. De la boom-ul fracturării hidraulice din 2009, însă, numărul mediu a crescut vertiginos, cu peste 650 de cutremure înregistrate numai în 2014.
Niciunul dintre aceste cutremure nu a fost catastrofal. Chiar și așa, într-un studiu separat din 2015 publicat în revista Science Advances și axat pe valul de cutremure din Oklahoma de după 2009, oamenii de știință de la Universitatea Stanford au explicat că infuzarea apelor uzate de la fracturarea hidraulică în rocă poroasă poate cauza modificări critice ale presiunii asupra faliei geologice deja tensionate. Ei au menționat: „Deși majoritatea cutremurelor recente au prezentat puțin pericol pentru public, posibilitatea declanșării unor cutremure distructive pe falii de bază potențial active nu poate fi exclusă”.
Reglementări privind fracturarea hidraulică
Bureau of Land Management (BLM), U.S. Forest Service (USFS) și U.S. Fish and Wildlife Service (USFWS) au o anumită supraveghere asupra forajului de petrol și gaze pe terenurile pe care le gestionează. În mare parte, însă, fracturarea hidraulică este reglementată la nivel de stat.
Pentru o vizualizare a reglementărilor privind fracturarea hidraulică pe state, explorați fila „Regulations” la FracFocus.org.











