Modul în care Serviciul American pentru Pescuit și Faună Sălbatică (U.S. Fish and Wildlife Service – FWS) protejează speciile în întreaga țară va fi influențat de decizia Curții Supreme privind o anumită broască.
broasca cu spic de culoarea amurgului (Lithobates sevosus), o specie pe cale de dispariție care numără aproximativ 100 de indivizi, majoritatea trăind doar în jurul unui singur iaz în Mississippi, este subiectul principal al acestui caz particular, inițiat atunci când FWS a desemnat terenuri private din Louisiana ca potențial habitat critic pentru animal.
Proprietarii de terenuri au declarat că utilizarea de către FWS a Legii Speciilor pe Cale de Dispariție (Endangered Species Act – ESA) a mers prea departe, argumentând că terenul nu funcționează ca habitat pentru broască și că anumite acțiuni pe care FWS le întreprinde pentru aplicarea legii sunt supuse revizuirii judiciare, în special excluderea unor zone din habitatele critice pe baza impactului economic.
Broaște pretențioase
FWS a depus eforturi pentru a salva broasca cu spic de culoarea amurgului de la extincție din 2001, când serviciul a declarat broasca specie pe cale de dispariție, potrivit SCOTUSblog. La nouă ani după această desemnare, FWS a căutat să declare zona un habitat critic pentru broască, astfel încât terenul să beneficieze de protecții similare. Habitatele critice sunt fie zone în care specia locuiește în prezent, fie zone care nu sunt ocupate de specie, dar sunt considerate „esențiale pentru conservarea speciei” de către FWS.
Broasca cu spic de culoarea amurgului, în ciuda faptului că arată ca o creatură preistorică robustă, este destul de pretențioasă în ceea ce privește habitatul său. Se reproduce doar în iazuri efemere, care, așa cum sugerează și numele lor, nu durează foarte mult. Aceste iazuri se umplu cu apă și apoi se usucă la scurt timp. Astfel de iazuri sunt teribile pentru pești, dar sunt ideale pentru broaștele cu spic de culoarea amurgului, deoarece lipsa peștilor înseamnă că ouăle broaștelor au mai multe șanse să supraviețuiască. Dar astfel de iazuri sunt rare, iar crearea unei versiuni artificiale nu este ușoară.
Pe lângă dificultăți, broaștele cu spic de culoarea amurgului își petrec timpul din afara perioadei de reproducere în păduri cu coroane rare, trăind în vizuini create de alte animale, de unde și denumirea de „gopher” (asemănător cu marmota). Deci, nu au nevoie doar de iazuri specifice pentru reproducere; au nevoie și de un anumit tip de acoperire forestieră.
Din această cauză, experții au recomandat ca FWS să caute alte habitate. În acest scop, FWS a desemnat o serie de zone ca habitate critice în care broaștele ar putea trăi și ar putea fi mutate pentru supraviețuirea lor. Unul dintre loturi, desemnat Unitatea 1, este o parcelă de 625 de hectare (1.544 acri) în St. Tammany Parish, Louisiana. Unitatea 1 conține cinci iazuri efemere de „calitate remarcabilă”, dar coroana forestieră este mai deasă decât ar prefera broaștele. FWS a argumentat că se pot face restaurări rezonabile pentru a face pădurea un habitat potrivit pentru broaște.
O depășire costisitoare
O mică secțiune din Unitatea 1 este deținută de Weyerhaeuser Company, un trust imobiliar specializat în terenuri forestiere. Restul Unității 1 este închiriat de la diverși alți proprietari corporativi din zonă. Weyerhaeuser și acești proprietari, reprezentați de Pacific Legal Foundation, au dat în judecată FWS, susținând că Unitatea 1 nu este un habitat viabil pentru broaște, având în vedere munca necesară pentru coroana forestieră. În plus, Weyerhaeuser și co-litiganții săi fac un caz mai abstract cu privire la faptul dacă decizia FWS de a include Unitatea 1 în desemnarea habitatului critic este supusă sau nu revizuirii judiciare din cauza impactului economic.
Primul punct, referitor la problema habitatului potrivit pentru broască, depinde de coroana forestieră. Un habitat critic, argumentează ei, trebuie să fie imediat locuibil, altfel pur și simplu nu este un habitat în care broaștele ar putea supraviețui. În plus, Weyerhaeuser și ceilalți proprietari de terenuri spun că nu vor colabora cu FWS și nici nu vor permite agenției să facă habitatul potrivit pentru broaștele cu spic de culoarea amurgului pe cont propriu – ceea ce înseamnă că terenul, în cele din urmă, nu ar fi locuibil pentru broaște. FWS ar putea muta broaștele pe Unitatea 1 doar cu permisiunea proprietarilor de terenuri.
Al doilea punct, referitor la impactul economic, este unul mai amorf. Potrivit SCOTUSblog, restricțiile unui habitat critic intră în vigoare doar atunci când este declanșată o acțiune federală de un anumit tip; SCOTUSblog folosește exemplul permiterii privind zonele umede. În acest scop, FWS a creat trei scenarii ipotetice în care ar fi impuse restricțiile. Primul a implicat Weyerhaeuser și ceilalți să nu solicite un permis federal la un moment dat în viitor pentru a utiliza terenul în alte scopuri decât silvicultura; al doilea scenariu a presupus proprietarii de terenuri solicitând un permis pentru altă utilizare a terenului și acceptând să aloce 60 la sută din teren pentru broaște; scenariul final a implicat refuzul permisului și refuzul guvernului federal de a permite orice dezvoltare pe Unitatea 1.
Costul pentru aceasta ar putea varia de la zero în primul scenariu la aproximativ 34 de milioane de dolari în pierderea valorii proprietății în al treilea. Beneficiul menținerii populației de broaște nu a fost monetizat de FWS, acesta afirmând în schimb că beneficiile sunt „cel mai bine exprimate în termeni biologici”.
Totul se reduce la bani
Weyerhaeuser susține că impactul economic al desemnării, potențiala pierdere de 34 de milioane de dolari, depășește orice câștig biologic și, într-adevăr, ar putea costa în continuare bani, deoarece statul ar trebui să facă modificări în zonă. A argumentat, de asemenea, că potențialul cost necesită o revizuire judiciară a deciziei FWS de a include Unitatea 1 în desemnarea sa ca habitat critic.
FWS, reprezentat de Center for Biological Diversity și Gulf Restoration Network, se opune ambelor puncte. Serviciul menține că un „habitat rămâne ‘habitat’ chiar dacă ar necesita intervenție umană (cum ar fi restaurarea) pentru a deveni optim pentru conservarea pe termen lung a unei specii” și că limbajul propriu al ESA, care include menționarea restaurării habitatului, ar „avea puțin sens” dacă FWS ar trebui să găsească habitate deja funcționale pentru specii.
În ceea ce privește revizuirea judiciară, FWS argumentează că ESA nu oferă un standard prin care o revizuire judiciară ar trebui activată, în special în ceea ce privește decizia de a include (sau a nu exclude) un habitat.
„ESA descrie cum serviciul poate greși în excluderea unor zone din habitatul critic, dar nu descrie cum poate greși în refuzul de a le exclude”, scrie SCOTUSblog, rezumând poziția FWS. „Natura discreționară a deciziei serviciului privind excluderea – ‘poate’ exclude zone din desemnare – indică faptul că decizia de a nu exclude nu este supusă revizuirii.”
Specii în impas
Acest caz a parcurs sistemul judiciar, atât un tribunal districtual, cât și Curtea de Apel a SUA pentru Circuitul 5, deși cu o decizie divizată în cazul celei din urmă, dând dreptate FWS. Tribunalul districtual nu a constatat că FWS a acționat arbitrar în declararea Unității 1 ca habitat critic, nici nu a constatat că decizia de a exclude un habitat a îndeplinit standardele pentru o revizuire judiciară. Acum cazul se află în fața Curții Supreme, pe fondul bătăliei pentru confirmarea numitului Brett Kavanaugh, și a fost printre primele cazuri audiate de curte pe 1 octombrie, prima zi a sesiunii de toamnă.
Potrivit Associated Press, fără un al nouălea judecător pe bancă, curtea pare divizată în privința problemei, cu puțin loc pentru compromis în acest caz.
Judecătoarea Elena Kagan a spus că se pare că Weyerhaeuser susținea că Legea Speciilor pe Cale de Dispariție „ar prefera extincția speciei desemnării unei zone care necesită doar anumite îmbunătățiri rezonabile pentru a susține specia”.
Judecătorul Samuel Alito a fost de acord, lansând, ceea ce AP a numit, o înțepătură la adresa lui Kagan, spunând: „Acum, acest caz va fi prezentat, am auzit deja întrebări pe această temă, ca o alegere între dacă broasca cu spic de culoarea amurgului va dispărea sau nu. Aceasta nu este deloc alegerea”, a spus Alito. El a adăugat că singura problemă reală în fața curții este dacă proprietarii privați de terenuri sau guvernul vor plăti pentru a conserva terenul care ar putea susține o specie pe cale de dispariție.
În cazul în care curtea ar fi divizată 4-4 în decizia sa, judecătorii ar putea decide ca cazul să fie argumentat din nou odată ce un al nouălea judecător este confirmat de Senat.
În cazul în care curtea va da dreptate Weyerhaeuser și partenerilor săi, decizia ar putea avea ramificații semnificative asupra modului în care FWS implementează ESA, în special în ceea ce privește ajutarea speciilor să se refacă.
„Aș sublinia că acest lucru este deosebit de important în secolul 21”, a declarat profesorul Dan Rohlf de la Lewis & Clark Law School, expert în specii pe cale de dispariție, pentru E&ENews;, „deoarece, în primul rând, multe specii au pierdut atât de mult habitat și au populații care s-au redus atât de mult încât, pentru a recupera aceste specii, va trebui să protejăm și să restaurăm habitatul acolo unde aceste specii nu există în prezent.”
