Un strat gros de brumă acoperă peisajul, creând o ceață diafană peste nuanțele de cafeniu și verde pal ale Podișului Etiopian. În mijlocul liniștii înghețate, o grămadă de culoare ruginiu, presărată cu promoroacă, se mișcă. Un nas negru apare de sub o coadă stufoasă și două urechi se zvâcnesc în vârful unui cap elegant și lung. În cele din urmă, lupul se ridică, își arcuiește spatele într-o întindere lungă și se scutură. În apropiere, alți membri ai haitei se ridică și ei, atingându-și nasurile în semn de salut. Puii, abia de câteva săptămâni, ies dintr-o vizuină superficială și încep să se joace, cățărându-se peste pietre, trăgându-se unii altora de cozi. Pe măsură ce cerul se luminează, adulții pornesc în trap pentru a patrula marginea teritoriului grupului și a începe vânătoarea zilei.
Aceste podișuri, care se întind pe o mare parte din centrul și nordul Etiopiei, adăpostesc unele dintre cele mai înalte vârfuri din Africa. Sunt, de asemenea, ultimul – singurul – bastion al celui mai rar carnivor de pe continent: lupul etiopian (Canis simensis). Acesta nu este un loc ușor pentru a-ți câștiga existența. La altitudini de la 3.000 până la aproape 4.500 de metri, condițiile aici sunt nimic altceva decât aspre. Temperaturile scad frecvent sub zero, vânturile urlă, iar sezoanele secetoase pot fi lungi și chinuitoare. Dar organismele podișurilor au avut timp să se adapteze mediului înconjurător. Cu excepția lobeliei gigant (Lobelia rynchopetalum), majoritatea plantelor de aici cresc aproape de sol, iar multe dintre animale merg un pas mai departe, căutând adăpost sub suprafață.
Rozătoarele care sapă vizuini sunt printre cele mai abundente animale sălbatice de pe podișuri. În unele locuri, solul fierbe practic de animale mici, care aleargă. Nu este de mirare, așadar, că prădătorul de vârf al regiunii a devenit un specialist în mamifere mici. Descendenți ai strămoșilor lupi cenușii care au sosit pe podișuri din Eurasia în urmă cu aproximativ 100.000 de ani și izolați pe aceste „insule” afro-alpine, lupii de aici s-au adaptat la noua lor nișă. Au evoluat pentru a deveni mai mici și mai zvelți, cu boturi lungi perfect adaptate pentru a prinde șobolanii-cârtiță gigant care se retrag în vizuinile lor. Culoarea lor s-a schimbat într-o nuanță de auriu ruginiu pentru a se camufla cu vegetația de la sol din timpul verii.
Lupii își fac din munți casa, neavând altundeva unde să meargă
Deși dimensiunea redusă a prăzii lor necesită o strategie de vânătoare individuală, lupii etiopieni și-au păstrat multe dintre comportamentele strămoșilor lor, inclusiv structurile sociale complexe; trăiesc în grupuri familiale strâns unite, fiecare format dintr-o pereche dominantă de reproducere și subordonați care ajută la creșterea puilor și la apărarea teritoriilor. În cadrul acestor grupuri, există o ierarhie clară, întărită de saluturi regulate, ritualizate.
Deși sunt foarte bine adaptați, lupii etiopieni se luptă pentru a supraviețui. În prezent, mai sunt doar aproximativ 500 în lume, distribuiți în șase populații izolate, toate pe podișuri, iar acest număr a fluctuat dramatic în ultimii ani. Munții Bale din sud-est găzduiesc cea mai mare dintre cele șase populații, cu aproximativ 250 de indivizi care trăiesc în mai multe haite familiale. Aici, cercetătorii de la organizația non-profit Programul de Conservare a Lupului Etiopian (EWCP) și-au concentrat majoritatea eforturilor pentru a afla mai multe despre lupi și amenințările cu care se confruntă și pentru a încerca să protejeze specia de extincție.
Deși lupii etiopieni au persistat pe acești munți afro-alpini de milenii, oamenii de știință și conservatorii sunt pe bună dreptate îngrijorați de viitorul lor. Da, carnivorii se află în vârful lanțului trofic, se confruntă cu o persecuție redusă din partea oamenilor, iar prada lor este relativ abundentă. Cu toate acestea, în ciuda acestor avantaje, cercetătorii care au petrecut decenii studiind aceste animale carismatice și care le cunosc cel mai bine au fost martorii oscilației precare a speciei între existență și dispariție aici, pe „Acoperișul Africii”. Acum fac tot ce le stă în putință pentru a asigura supraviețuirea lupilor.
Populația în creștere a Etiopiei împinge oamenii în teritoriul lupilor
Multe amenințări s-au combinat pentru a împinge lupii în circumstanțele lor actuale instabile, dar trei în special sunt cele mai presante. Invazia directă a oamenilor în habitatul lupilor este cea mai evidentă dintre aceste amenințări. Etiopia are în prezent cea mai rapidă creștere a populației umane din Africa, iar acest lucru împinge tot mai mult oamenii mai adânc în teritoriul lupilor pe măsură ce caută terenuri pentru ferme și creșterea animalelor. Activitatea umană sporită îi determină pe lupi să se ascundă în timpul zilei, afectând timpul pe care îl pot petrece vânând și crescând stresul fiziologic.
Creșterea numărului de oameni într-o zonă înseamnă, de asemenea, o creștere a numărului de animale de pășunat. Pășunatul excesiv și compactarea solului de către turmele de animale domestice pot degrada habitatul fragil al podișului și pot reduce disponibilitatea prăzii.
„În habitatele optime, haitele sunt mari, de obicei cu șase lupi adulți și subadulți, dar până la 18”, spune Jorgelina Marino, director științific al EWCP. Și asta nu include puii născuți de femela dominantă a haitei într-un an dat. „În zonele mai puțin productive, care au mai puțină pradă, și în zonele unde lupii sunt deranjați, haitele sunt mici, de doar doi sau trei lupi, plus puii [din anul respectiv] dacă se reproduc”, spune ea.
Odată cu așezările și animalele domestice vin și câinii domestici și cei sălbăticiți — și bolile lor
Această invazie umană în creștere este o preocupare majoră pentru Marino și alți oameni de știință specializați în lupi. Cu toate acestea, odată cu oamenii și animalele lor domestice vine o a treia amenințare, mai îngrijorătoare: bolile, în special rabia și virusul jigodiei canine (CDV). Ambele boli sunt relativ bine controlate în majoritatea națiunilor dezvoltate. Dar în multe țări în curs de dezvoltare, unde chiar și sănătatea umană este subfinanțată, programele sistematice de vaccinare pentru bolile animale pur și simplu nu există. Câinii domestici și cei sălbăticiți sunt purtători frecvenți de rabie și jigodie și pot, la rândul lor, transmite aceste boli animalelor sălbatice.
Pe podișuri, câinii păstorilor sunt semi-sălbăticiți, folosiți mai mult ca sistem de alarmă împotriva leoparzilor și hienelor pătate decât ca păstori. Nu sunt sterilizați sau castrați, nici vaccinați, și sunt lăsați în voia sorții pentru a găsi hrană și apă. Asta înseamnă că ies la vânătoare pentru aceeași pradă rozătoare ca și lupii, aducând astfel cei doi prădători în contact unul cu celălalt.
„Studiile noastre au demonstrat că populațiile de câini domestici sunt rezervorul de rabie în peisajele în care trăiesc lupii etiopieni”, spune Marino. „Focarele de rabie la lupi sunt întotdeauna asociate cu focare la câinii din apropiere.”
Bolile precum rabia și jigodia sunt deosebit de problematice pentru speciile foarte sociale, cum ar fi lupii etiopieni. Dacă un membru al unei haite intră în contact cu câini infectați, sau cu rămășițele animalelor infectate, în timpul vânătorii, poate răspândi boala la restul haitei în câteva zile. Dacă acea haită întâlnește lupi din alte haite, boala se poate răspândi rapid în întreaga populație.
Pentru a salva lupii, un program de conservare lucrează pentru vaccinarea câinilor
În 1991, biologul de conservare Claudio Sillero se afla pe podișuri studiind lupii etiopieni pentru cercetarea sa doctorală, când a fost martorul impactului unui focar de rabie. A găsit carcasă după carcasă, privind cum majoritatea animalelor pe care le studiase mureau. Și-a făcut o misiune din a proteja specia de extincție. În 1995, alături de Karen Laurenson, Sillero a înființat Programul de Conservare a Lupului Etiopian.
„A fost foarte greu să văd animale pe care le cunoșteam atât de bine pierind din cauza rabiei”, spune Sillero. „Asta m-a convins că trebuie să facem ceva în privința asta. În 1994 am confirmat că populația nu își revenise după focarul din 1990-91 și am suspectat CDV, care fusese raportat la câini. Atunci am luat în considerare o intervenție pentru vaccinarea câinilor domestici”, spune el. Sillero și colegii au început acest efort anul următor.
De atunci, el și echipa sa au lucrat în colaborare cu mai mulți parteneri, inclusiv Fundația Born Free, Unitatea de Cercetare pentru Conservarea Vieții Sălbatice a Universității din Oxford și Autoritatea Etiopiană pentru Conservarea Vieții Sălbatice, pentru a preveni focarele de boli și a construi o zonă tampon între lupi și oamenii și câinii domestici vecini.
Populația din Munții Bale a fost afectată de focare repetate de rabie în ultimii 30 de ani, inclusiv în 1991, 2003, 2008 și 2014. La începutul anilor ’90, populația estimată de lupi a fost redusă de la 440 la 160 în doar câțiva ani, subliniind potențialul alarmant al bolii de a șterge porțiuni semnificative ale populației într-o clipită. Și în fiecare focar, oamenii de știință au confirmat că lupii au contractat boala de la câini domestici.
Focarele de jigodie din 2006, 2010 și 2015 în Munții Bale au avut, de asemenea, un impact semnificativ. În 2010, un sfert din lupii adulți și subadulți din regiune au murit de jigodie. Pierderea adulților afectează capacitatea unui grup de a crește puii până la vârsta adultă. Doar trei dintre cei 25 de pui născuți în haitele monitorizate de cercetători în timpul sezonului de reproducere din 2010 au supraviețuit până la stadiul de subadult, reprezentând o rată de supraviețuire de doar 12% – o scădere semnificativă față de rata tipică de supraviețuire de 25-40%. În 2015, un alt focar de jigodie a anihilat aproximativ jumătate din populația afectată.
Lupii din Munții Bale au fost în centrul activității echipei atât din motive biologice, cât și istorice. „Bale este locul unde trăiește mai mult de jumătate din populația globală, unde animalele trăiesc la cea mai mare densitate și unde sunt mai ușor de observat și studiat”, spune Marino. „Focarele de boli au fost recurente, posibil din cauza numărului mare de animale și a densităților ridicate, toate acestea favorizând epizootiile. De asemenea, în anii anteriori, din cauza războiului civil și a tulburărilor sociale, nu puteam călători liber în munții din nordul Etiopiei; până în 1997 am putut extinde activitățile noastre pentru a acoperi întregul areal al speciei.”
Populațiile de lupi sunt întotdeauna supuse prăbușirilor ciclice și perioadelor de refacere, pe măsură ce bolile lovesc și haitele își revin. Dar dacă un alt focar izbucnește înainte ca o haită să aibă șansa de a se recupera, este mai probabil să anihileze complet haita. Oamenii de știință se tem că lovitura dublă a unui focar de rabie imediat urmat de un focar de jigodie, similară cu combinația care a avut loc atât în 2010, cât și în 2015, este exact scenariul care ar putea duce la extincție dacă s-ar întâmpla din nou.
Din fericire, EWCP a lucrat la implementarea unui program de vaccinare care va proteja lupii de focarele de boli. Rabia a fost eradicată efectiv printre câinii domestici în Statele Unite, iar jigodia este, de asemenea, sub control în majoritatea zonelor, așa că există puține îndoieli că un regim de vaccinare are potențialul de a readuce lupul etiopian de pe marginea prăpastiei extincției. Punerea în practică a acestui program este, însă, mult mai ușor de spus decât de făcut.
Efortul actual de vaccinare este în două direcții, prima fiind concentrată pe câinii domestici. EWCP vaccinează în medie 5.000 de câini domestici anual în speranța de a încetini boala.
În trecut, sătenii au fost reticenți în a-și vaccina câinii, îngrijorați că imunizările i-ar putea face leneși, mai dependenți de resursele satului și mai puțin utili ca alarme împotriva prădătorilor. Cu toate acestea, programele educaționale ale EWCP au demonstrat acum cu succes sătenilor că vaccinurile le mențin câinii mai sănătoși și, prin urmare, le permit să lucreze mai productiv.
Inocularea câinilor domestici a dus, de asemenea, la o scădere a numărului de cazuri de rabie la oameni și animale domestice – un model pe care comunitățile locale au început să-l vadă și să-l aprecieze direct. În satele unde câinii nu au fost vaccinați, rabia afectează aproximativ 14,3% din oameni, animale domestice și câini din comunitate. Prin vaccinare, această cifră scade la doar 1,8% pentru animale domestice și câini, iar riscul pentru oameni aproape dispare.
Campaniile educaționale ale EWCP nu numai că stimulează sprijinul pentru vaccinarea antirabică și anti-jigodie, ci ajută și comunitățile locale să înțeleagă cum gestionarea întregului ecosistem joacă un rol cheie în menținerea sănătoasă și prosperă a habitatelor de care depind.
Salvarea lupilor prin vaccinarea lor, de asemenea
Până în prezent, EWCP a vaccinat peste 85.000 de câini. Acest efort oferă o zonă tampon atât de necesară, dar nu este o soluție în sine. Populația de câini continuă să crească, iar câini noi sunt introduși constant în zonă pe măsură ce oamenii își mută turmele și se nasc noi pui. Oamenii de știință știu că prevenirea focarelor de boli va necesita și vaccinarea lupilor.
În 2011, echipa EWCP a primit permisiunea de la guvernul etiopian de a începe un program pilot de testare a vaccinării orale pentru lupi. Au folosit o strategie de momeală cu un vaccin oral atenuat viu, care a fost folosit cu succes prin lansări de momeală din avion în Statele Unite pentru eradicarea rabiei la populațiile de coioți și ratoni și în Europa la vulpi. Protocolul a funcționat atât de bine încât au folosit același sistem de administrare în ultimii opt ani. Vaccinul este ținut într-un pliculeț ascuns într-o bucată de carne de capră; atunci când un lup mușcă, vaccinul acoperă membranele mucoase din gură și este absorbit în sistemul animalului. Odată administrat, oferă imunitate pentru cel puțin trei ani, deși Marino notează că imunitatea durează probabil mai mult.
Membrii echipei pe cai distribuie momeli noaptea, o abordare care minimizează stresul asupra lupilor. Ori de câte ori un lup ia momeala, un membru al echipei înregistrează identitatea lupului și câtă momeală a fost consumată. În timpul programului pilot inițial, echipa a prins lupii câteva săptămâni mai târziu pentru a afla ce procent din haită fusese vaccinat și astfel a determina eficacitatea strategiei.
Echipa a aflat că, dacă ar putea vaccina doar 40% dintr-o haită familială împotriva rabiei, cu accent pe imunizarea masculului și a femelei de reproducere, ar putea crește șansele de supraviețuire ale haitei familiale cu până la 90%. Unii membri ar putea totuși să cedeze bolii, dar haita în ansamblu va persista și își va reface numărul.
Înainte ca EWCP să înceapă studiul pilot de vaccinare, un focar de rabie anihila între 50 și 75% din populația de lupi din regiune. Dar cel mai recent focar din 2014 a spus o altă poveste: Mai puțin de 10% din lupii din regiune au fost uciși de boală. Combinația dintre un răspuns rapid la fața locului al echipei pentru a vaccina cât mai mulți lupi posibil când a izbucnit focarul, precum și eforturile anterioare de vaccinare care oferiseră imunitate pentru o parte din lupi, au atenuat impactul focarului recent.
În urma acestei dovezi puternice a conceptului, guvernul etiopian a semnat un acord care a permis EWCP să lanseze prima lor campanie orală de vaccinare la scară largă în vara anului 2018. Vizând toate cele șase populații rămase de lupi, programul pune un accent special pe imunizarea masculului și a femelei de reproducere din haitele familiale din fiecare populație.
Trecerea de la un program pilot testat pe parcursul mai multor ani la o campanie de vaccinare antirabică la scară largă este o etapă majoră în efortul de 30 de ani al echipei de a conserva cel mai amenințat canid din lume. Planul de vaccinare orală recent lansat va oferi o zonă tampon și mai robustă între lupi și boala catastrofală mortală care le amenință viitorul.
Într-un anunț din august 2018, EWCP a menționat că primele cinci haite de lupi au fost vaccinate folosind noua strategie. „Vaccinul SAG2, folosit cu succes pentru eradicarea rabiei la populațiile de carnivori sălbatici din Europa, stârnește acum speranțe pentru supraviețuirea unuia dintre cei mai rari și specializați carnivori din lume”, au scris ei în anunț. În următorii trei ani, echipa va extinde campania de vaccinare la toate cele șase populații de lupi din Etiopia, dintre care unele numără doar o mână de indivizi, sporindu-le șansele de supraviețuire într-o lume în schimbare.
„Știm acum că vaccinarea preventivă este necesară pentru a salva mulți lupi de o moarte oribilă și pentru a menține populațiile mici și izolate în afara vârtejului extincției”, spune Sillero. „Celebrez din toată inima realizarea echipei.”
Între timp, EWCP elaborează și un plan pentru a pune capăt focarelor de jigodie. Deși nu există un vaccin oral pentru jigodia canină, există vaccinuri injectabile. În 2016, un vaccin împotriva jigodiei pentru lupii etiopieni a fost dovedit a fi sigur, dar nu este loc de eroare cu o specie atât de critic periclitată. Încercările extinse sunt încă în desfășurare, iar echipa așteaptă în prezent rezultate de laborator care vor ajuta la stabilirea dacă programul de vaccinare împotriva jigodiei va merge mai departe sau nu.
„Așteptarea noastră este ca guvernul să permită vaccinarea anti-CDV în viitor, cel puțin ca răspuns la epizootii verificate de CDV în rândul lupilor”, spune Marino.
Călătoria pentru a salva această specie carismatică a fost lungă, spune Sillero, care a petrecut multe nopți nedormite în ultimii 30 de ani urmărind lupi în condiții friguroase. „Dar, în conservarea vieții sălbatice, rareori există soluții rapide. Am trecut prin obstacole pentru a alunga temerile celor care erau îngrijorați de intervențiile de vaccinare și le-am câștigat încrederea și sprijinul”, spune el, cu hotărârea cuiva puțin probabil să fie descurajat chiar și de cele mai mari obstacole. „Prin vaccinare preventivă regulată, sperăm să reducem oscilațiile populaționale sălbatice observate ca urmare a focarelor de boli și să facem ca ultimele șase populații de lupi să fie mai rezistente la extincția locală.”
Prezența lupului etiopian pe podișuri este o dovadă a unui ecosistem sănătos, iar specia este un animal ideal pentru a acționa ca emblemă a conservării în Etiopia. Un prădător de vârf care este în același timp familiar și misterios, lupul este o specie captivantă cu care mulți oameni simt o conexiune, așa cum demonstrează personalul profund dedicat al EWCP. Cu ajutorul și cooperarea comunităților locale, echipa va continua să lucreze pentru a se asigura că acest canid elegant rămâne la locul său de drept în podișuri pe termen nelimitat.
Această poveste a apărut inițial în bioGraphic, o revistă online despre natură și sustenabilitate susținută de Academia de Științe din California. Este republicată aici cu permisiune.
