Ras și Kathy Vaughan tocmai se întorseseră de la ceea ce ei numesc „cel mai mare eșec al vieții noastre” când i-a lovit inspirația. Era vara anului 2017, iar cuplul fusese nevoit recent să abandoneze o tentativă de drumeție „yo-yo” (dus-întors) pe traseul Grand Enchantment din Arizona și New Mexico, după 98 de zile de mers. În urma acestei dezamăgiri, ideea unei noi provocări, chiar mai mari, s-a materializat în fața ochilor lor.
Soții Vaughan, care își spun Team UltraPedestrian, se uitau pe o hartă cu toate traseele lungi de drumeție din America de Nord când au observat ceva intrigant. Porțiuni din mai multe rute — Pacific Crest, Pacific Northwest, Idaho Centennial și Oregon Desert trails — puteau fi legate între ele pentru a forma o buclă de aproximativ 2.600 de mile (4.200 de kilometri) prin interiorul Pacificului de Nord-Vest.
Au numit-o UltraPedestrian North Loop, sau UP North, pe scurt. Și în ciuda recentului lor eșec din sud-vest, nu au putut rezista atracției acestei noi idei.
„Am petrecut cu ușurință peste 100 de ore cercetând ideea, adunând trasee GPS din surse de pe internet, cartografiind ruta, planificând reaprovizionările, depunând propuneri la sponsori și analizând fiecare informație pe care o puteam extrage de pe internet și din conexiuni personale”, îi spune Ras prin e-mail celor de la MNN. „După ce am descompus o idee aparent imposibilă în bucăți suficient de mici pentru a deveni posibile, am concluzionat că UP North Loop este posibil din punct de vedere uman.”
După aceea, adaugă el, cuplul „a devenit fascinat de a afla dacă noi eram oamenii capabili să o facem. Mai puțin de un an mai târziu, făceam drumeție spre sud, pornind din Hammett, Idaho.”
În afara traseului bătătorit
Soții Vaughan sunt aventurieri cu normă întreagă, iar numeroasele lor drumeții pe trasee populare le-au oferit un loc în primul rând pentru efectul „Wild” — o creștere a numărului de noi drumeți pe distanțe lungi, inspirați de cartea „Wild” din 2012 (și adaptarea sa cinematografică din 2014), un memoriu despre experiența scriitoarei Cheryl Strayed pe traseul Pacific Crest (PCT).
Efectul poate fi cel mai dramatic pe PCT însuși — unde numărul de permise anuale a crescut vertiginos în anii de la publicarea „Wild” — dar Ras spune că este vizibil și pe alte câteva trasee majore, inclusiv celelalte două din Triple Crown of Hiking, Appalachian Trail și Continental Divide Trail.
„Cu mii de noi thru-hikers și section hikers care se iau la întrecere cu Big Three în fiecare sezon, o subgrupă a comunității de drumeție s-a îndreptat departe de aceste trasee acum cu trafic intens”, spune Ras. „Aceeași căutare a provocării, a singurătății și a imersiunii în lumea naturală care a atras oamenii către drumeția pe distanțe lungi de la bun început, îi ghidează acum pe rutele mai puțin cunoscute și mai puțin populate.”
Unele dintre aceste rute mai puțin aglomerate includ Pacific Northwest Trail (PNT), Oregon Desert Trail (ODT) și Idaho Centennial Trail (ICT), adaugă el, toate acestea factorizând în noua buclă compozită a soților Vaughan. UP North Loop este comparabilă în lungime cu traseele Big Three, dar se remarcă și în câteva moduri cheie. Rămâne în Pacificul de Nord-Vest în loc să se întindă pe mai multe regiuni, de exemplu, și formatul său în buclă permite thru-hikers să termine acolo unde au început.
Și, ca o nouă aventură concepută de drumeți veterani care au obosit de traseele cu trafic mai intens, spiritul creativ din spatele UP North Loop „ar putea foarte bine fi o privire asupra modului în care arată viitorul thru-hiking-ului”, spune Ras.
Singurii timpi cunoscuți
Mulți atleți de wilderness au îmbrățișat provocarea Fastest Known Times (FKTs) în ultimii ani, renunțând la cursele organizate pentru a concura pentru cel mai bun timp verificat GPS pe un anumit traseu. Acest lucru oferă flexibilitatea de a alege când și unde vrei să concurezi, inclusiv pe trasee unde o cursă convențională nu ar putea avea loc niciodată.
Soții Vaughan au jucat acest joc, dar au inițiat și o variantă chiar mai flexibilă a tendinței: în loc să alerge prin mulțimile în creștere de pe rutele majore, ei trasează căi noi unde pot stabili „Only Known Times” (Timpi Cunoscuți Doar de Ei), sau OKTs.
Ras urmărește ideea încă din 2012, când a făcut prima sa tentativă FKT pe Wonderland Trail, o buclă de 93 de mile (150 km) în jurul bazei Muntelui Rainier. „Studiam Timpii Cunoscuți Cei Mai Rapizi pentru Wonderland și îmi doream să pot juca jocul la acel nivel, așa că căutam o modalitate de a modifica ruta și de a deschide posibilități care să îmi valorifice punctele forte”, spune el. „Am avut revelația că, deoarece caracterul traseului se schimba atât de mult în funcție de direcția de mers, singura modalitate de a experimenta pe deplin Wonderland ar fi să o faci o dată în fiecare direcție.”
În acel an, el a devenit prima persoană care a finalizat un „Double Wonderland” într-o singură sesiune. A încercat o abordare similară anul următor la Parcul Național Grand Canyon, devenind prima persoană care a finalizat șase traversări ale canionului într-o singură sesiune. Acest lucru a atras atenția revistei Trailrunner, și în timp ce îl intervieva pe Ras pentru un profil din 2013, scriitorul Tim Mathis s-a referit la faptele unice drept Only Known Times.
„Acest termen face acum parte din lexicul aventurii”, spune Ras, „și, mai important, conceptul face acum parte din paradigma modernă a aventurii.” În timp ce o tentativă FKT pune întrebarea relativ restrânsă „Pot face asta mai repede?”, Ras vede o tentativă OKT ca o întrebare mai largă despre dacă scopul este măcar posibil din punct de vedere uman.
„Pentru noi, aceasta este o întrebare mult mai interesantă”, spune el.
„Cel mai mare eșec”
Una dintre acele întrebări interesante i-a condus pe soții Vaughan pe traseul Grand Enchantment în primăvara anului 2017. Sperau să finalizeze prima drumeție yo-yo cunoscută a rutei, parcurgând 770 de mile (1.240 km) de la Phoenix la Albuquerque și înapoi. Au terminat drumeția inițială într-un singur sens în 61 de zile, dar problemele au început să se acumuleze în timpul călătoriei de întoarcere, forțându-i în cele din urmă să abandoneze tentativa yo-yo în iunie.
„După aproape 100 de zile de luptă, matematica și vremea s-au întors împotriva noastră atât de dramatic și definitiv, încât nu ne-a rămas altă opțiune decât să renunțăm”, a scris Ras pe Facebook, citând căldura și incendiile de vegetație, printre alți factori. Kathy experimentase, de asemenea, simptome de diabet „timp de mai multe săptămâni în timp ce făcea drumeție”, spune ea, și la scurt timp după ce s-a întors acasă a fost diagnosticată cu diabet de tip 1.
Nedescurajată, a început terapia cu insulină și „nu s-a mai uitat înapoi”. Ras a înregistrat două OKT-uri în luna iulie a acelui an, iar Kathy i s-a alăturat pentru o traversare a vârfului Mount Adams din Washington la doar cinci săptămâni după diagnosticul ei. Au scris și o carte despre recenta lor înfrângere, intitulată „98 Days Of Wind: The Greatest Fail Of Our Life” (98 de zile de vânt: Cel mai mare eșec al vieții noastre). Și înainte ca acea vară fatidică să se termine, o hartă a stârnit viziunea lor menționată anterior pentru UP North, conducând Echipa UltraPedestrian spre următoarea sa mare provocare.
Închiderea buclei
Pe 14 mai 2018, soții Vaughan au început să facă drumeție spre sud, pornind din Hammett, Idaho, de-a lungul porțiunii ICT din UP North Loop. Au decis să-și înceapă călătoria abordând una dintre cele mai mari necunoscute ale acesteia: o zonă îndepărtată care se întinde între ICT și Oregon Desert Trail. În timp ce ICT, PCT și PNT se suprapun la un moment dat în cadrul UP North Loop, ODT „pur și simplu plutește acolo singur”, așa cum a declarat Ras pentru Idaho Statesman anul trecut, fără să atingă celelalte componente ale buclei.
Pentru a traversa acest peisaj, cuplul a încercat o rută propusă de Renee „She-Ra” Patrick, coordonatoare ODT pentru Oregon Natural Desert Association. Patrick este o thru-hiker din Triple Crown, totuși, deși trasase cu grijă această linie, nu o parcursese de fapt înainte – nici nimeni altcineva. Soții Vaughan aveau să fie primii care o testau.
Se așteptau la o drumeție dificilă, cu distanțe mari între sursele de apă și punctele de reaprovizionare, dar ruta a venit și cu câteva surprize neplăcute. În Little Jacks Creek Wilderness din Idaho, de exemplu, și-au dat seama că unele conexiuni care păreau viabile pe satelit nu ar funcționa din cauza pereților abrupți ai canionului sau a șerpilor cu clopoței.
Chiar și pentru aventurieri experimentați, scenarii ca acestea erau uneori copleșitoare. „Au fost momente pe traseu în care literalmente tremuram de frică și izbucneam în lacrimi, neștiind dacă puteam traversa câmpul de bolovani din față sau să urc rampa de la fundul canionului la marginea sa”, spune Kathy prin e-mail. „Nu știam dacă aveam abilitățile sau rezistența necesare pentru unele dintre aceste provocări.”
Aceste îndoieli au dispărut însă, și pe măsură ce perechea și-a găsit drum prin aceasta și alte dileme, Kathy a început să vadă mai multe puzzle-uri decât probleme. „Părea că, cu cât era mai mare provocarea, cu atât erau mai intense sentimentele de bucurie după ce o depășeam”, spune ea, deși amploarea proiectului încă o apăsa. „A iubi aceste drumeții lungi nu elimină pentru mine sentimentul descurajant de a avea mulți kilometri de parcurs, și au fost momente în care acest lucru putea cauza suferință mentală.”
Pe lângă toate acestea, Kathy a trebuit să-și gestioneze și diabetul pe traseu. Purta un kit cu lancete, teste de sânge, un glucometru și alte provizii, iar mama ei trimitea rețete pe măsură ce era nevoie. Dozarea insulinei a devenit mai dificilă decât de obicei, deoarece glicemia ei era afectată de schimbările de teren, altitudine, climă și distanța între reaprovizionările cu alimente. „Trebuia să fiu organizată și sârguincioasă”, spune ea.
Ruta i-a răsplătit eforturile, spune ea, cu „frumusețea nespusa” a stepelor sale de salvie, a canioanelor adânci, a dumbravilor de cedri și a multor altor peisaje. A oferit singurătate — uneori nu vedeau alți oameni timp de o săptămână sau mai mult în deșertul din Oregon — dar a fost și impregnată de istorie umană, de la linii de cale ferată abandonate la pictograme native americane. Datorită geologiei regiunii, drumeții pot, de asemenea, să „se bucure de câteva izvoare termale minunate pe parcurs”, adaugă Kathy, citându-le pe cele preferate: Goldmeyer Hot Springs din Washington și istoricul Burgdorf Hot Springs din Idaho.
„Cea mai mare dezamăgire a noastră a venit în timpul ultimilor 400 de mile (aproximativ 644 km)”, spune Ras, „când vremea rece care se apropia, proviziile tot mai puține și câteva episoade înfricoșătoare de hipoglicemie suferite de Kathy ne-au forțat să ocolim Selway-Bitterroot Wilderness și Frank Church-River Of No Return Wilderness. Am luat cea mai sigură și rezonabilă decizie în circumstanțele date, dar ocolirea celei mai mari suprafețe continue de sălbăticie din cele 48 de state continentale a fost o decizie sfâșietoare pentru noi.”
În cele din urmă, în jurul orei 16:00 pe 5 noiembrie, Ras și Kathy s-au întors în Hammett, încheindu-și călătoria după 174 de zile, 22 de ore și 25 de minute.
Trasee și încercări
„UP North Loop este un concept fascinant, legând regiuni vast diferite și sisteme de trasee și rute îndepărtate”, spune Heather „Anish” Anderson, care a devenit recent prima femeie care a finalizat un Triple Crown într-un an calendaristic, într-o declarație. Similar cu Great Western Loop, creat de backpacker-ul profesionist Andrew Skurka în 2007, „are complexitatea și provocarea suplimentară de a fi în întregime în partea de nord a țării, limitând astfel considerabil fereastra de vreme și sezon pentru finalizare.”
Pe trasee lungi nord-sud precum Big Three, drumeții pot fie să înceapă din sud devreme în an și să urmeze primăvara spre nord, fie să înceapă din nord mai târziu în an și să urmeze vara spre sud. UP North Loop este mai puțin flexibil, cu deșerturi la marginea sa sudică care sunt sigure de traversat doar primăvara sau toamna, dar altitudini mai mari în nord care trebuie finalizate după topirea zăpezii de primăvară și înainte ca zăpezile de iarnă să se acumuleze.
„UP North Loop impune cerințe mai mari unui drumeț decât un traseu foarte circulat precum PCT, dar sunt exact genul de provocări pentru care ființele umane sunt potrivite în mod unic”, spune Ras. O drumeție de 2.600 de mile (4.200 km) este doar o serie de drumeții mai scurte legate în jurul punctelor de reaprovizionare, susține el, deși pe această rută, „provocările standard ale unei drumeții lungi sunt amplificate.” Drumeții trebuie să-și întindă proviziile pe o perioadă mai lungă, să care apă pe distanțe mai mari și să navigheze pe teren îndepărtat și accidentat, dar și să-și revină și să improvizeze pe măsură ce planurile se destramă — „ceea ce se întâmplă inevitabil într-o aventură de această scară.”
Soții Vaughan au stabilit un Only Known Time pe UP North Loop, dar deoarece au făcut unele ocoliri de la ruta lor intenționată, acea „Linie Puristă” rămâne ne revendicată. Totuși, în ciuda dezamăgirii lor legate de ratarea anumitor zone, Ras spune că o odisee ca aceasta este mai mult despre găsirea drumurilor decât despre urmarea lor. „Speranța noastră este ca UP North Loop să nu fie niciodată codificată într-o singură linie oficială”, spune el. „În timp ce Linia Puristă este încă foarte mult disponibilă pentru o primă parcurgere strictă, viziunea noastră este ca fiecare drumeț să își proiecteze propriile alternative și re-rutări pentru a-și face cu adevărat UP North Loop propriul traseu.”
În acest proces, adaugă el, această sălbăticie va lăsa o impresie durabilă asupra oricui o vizitează. „După ce parcurgi peste 2.600 de mile (peste 4.200 km) pe jos, ajungi înapoi exact în punctul din care ai început. Dar noi o vedem mai mult ca o spirală decât un cerc. Sperăm că, atunci când te întorci la punctul de plecare, ajungi acolo la un cu totul alt nivel.”
