Au trecut opt ani de când fabrica de confecții Rana Plaza s-a prăbușit în Dhaka, Bangladesh, ucigând 1.132 de persoane și rănind aproximativ 2.500. Prăbușirea a fost atribuită mai multor factori, inclusiv faptul că a fost construită pe o bază instabilă cu materiale sub standard și că avea mai multe etaje decât permitea autorizația.
Atunci când au fost ridicate probleme de siguranță cu o zi înainte de prăbușire, lucrătorii au fost evacuați temporar pentru a permite inspecțiile, dar apoi au fost trimiși rapid înapoi. O mare parte din presiunea de a reveni la muncă a fost legată de termenele scurte de livrare pentru comenzile de îmbrăcăminte plasate de branduri majore din Europa și Statele Unite. Fără protecție sindicală, lucrătorii nu au avut altă opțiune decât să facă ceea ce le-au spus managerii.
Acea zi a fost un punct de cotitură pentru industria textilă. Brandurile ale căror haine erau produse la fabrica Rana Plaza au fost forțate de rușine să ia măsuri. Consumatorii care consideraseră prețurile extrem de mici ale hainelor ca fiind ceva firesc au realizat că cineva plătea pentru ele. A existat o creștere a sprijinului pentru lucrătorii din industria textilă și o nouă presiune bruscă asupra proprietarilor de fabrici de a îmbunătăți reglementările de siguranță, de a inspecta temeinic infrastructura și de a implementa coduri de siguranță la incendiu.
Două acorduri au fost încheiate pentru a se asigura că schimbarea reală se produce. Unul a fost Acordul privind Siguranța la Incendiu și a Clădirilor din Bangladesh – cunoscut și sub numele de Acordul Bangladesh. Acesta este un acord legal obligatoriu între branduri și sindicatele muncitorești, în care fiecare parte deținea locuri egale în ceea ce privește guvernanța.
Adam Minter a raportat pentru Bloomberg: „[Acordul] a cerut brandurilor să evalueze dacă fabricile furnizorilor lor îndeplinesc standardele de sănătate și siguranță și să pună la dispoziție fonduri pentru orice îmbunătățiri necesare (și pentru plata lucrătorilor, dacă sunt necesare concedieri temporare).”
A fost un succes enorm, dar acum Acordul urmează să expire pe 31 mai 2021. Brandurile par reticente să îl reinstaureze, ceea ce îi frustrează profund pe numeroșii lucrători din industria textilă, lideri sindicali și activiști care recunosc pașii impresionanți realizați.
Kalpona Akter, fondator și director al Bangladesh Center for Worker Solidarity, a vorbit presei în timpul unei conferințe online săptămâna trecută, organizată de Re/make. „S-au făcut progrese fenomenale, dar brandurile trebuie să semneze din nou pentru a continua să protejeze aceste progrese”, a spus ea.
Ea a subliniat că Acordul a fost responsabil pentru efectuarea a 38.000 de inspecții în 1.600 de fabrici, afectând 2,2 milioane de lucrători. A găsit 120.000 de pericole industriale (incendiu, electrice, structurale), majoritatea dintre acestea fiind abordate. Inițiativa a fost responsabilă pentru eliminarea a 200 de fabrici de pe listă, deoarece erau periculoase sau aproape de prăbușire.
Acordul a funcționat, a spus Kalpona Akter, deoarece a fost un acord obligatoriu, nu voluntar. Nu numai că brandurile ar trebui să semneze din nou pentru a proteja progresele înregistrate, dar ar trebui să fie extins și în alte țări producătoare de textile, cum ar fi Pakistan și Sri Lanka.
Din păcate, totuși, Acordul a fost menit să fie doar temporar – dar ceea ce l-ar înlocui a rămas controversat. Un alt acord numit Ready-Made Garments Sustainability Council (RSC) trebuia să preia locul Acordului, dar sindicatele din industria textilă s-au opus a ceea ce Kalpona Akter a descris ca fiind un „consiliu [de directori] cu un dezechilibru de putere” și lipsa unor obiective obligatorii.
Săptămâna trecută, sindicatele și-au anunțat oficial retragerea din RSC, printr-un comunicat de presă care preciza: „Sindicatele globale nu pot accepta înlocuirea modelului extrem de eficient al Acordului cu o propunere alternativă din partea brandurilor, derivată din abordările eșuate ale deceniilor anterioare omorului industrial de la Rana Plaza.” Fără sprijinul sindicatelor, RSC își pierde credibilitatea ca organism de supraveghere pentru industria textilă.
În lumina COVID-19, pare inconștient ca brandurile să nu reînnoiască Acordul, cel puțin până la încheierea pandemiei. Aceasta a lovit puternic Bangladeshul, lucrătorii fiind forțați să continue să lucreze în fabrici, deși restul țării se afla sub un lockdown strict.
Nazma Akter, fondator și director al Awaj Foundation, o organizație care militează în numele lucrătorilor, a declarat presei că chiar și transportul public este oprit, și totuși lucrătorii sunt așteptați să fie la locurile lor de muncă în fabrici pentru un start la ora 6 dimineața. „Recomandările guvernamentale nu sunt respectate de proprietarii fabricilor”, a spus ea. „Aceasta este realitatea – că nimănui nu-i pasă de lucrători.”
Fotografa premiată și activista pentru drepturile muncii, Taslima Akhter, și-a exprimat frustrarea față de faptul că, în ciuda profiturilor uriașe generate de lucrătorii din industria textilă pentru companiile de modă timp de peste 40 de ani, aceste companii „nu au fost dispuse să plătească un salariu în plus pe o lună pentru a proteja lucrătorii care își sacrificau timpul, chiar și viețile, pentru a susține economia globală.”
Mai mult, brandurile au notoriu anulat, amânat sau refuzat să plătească pentru comenzi în valoare de 40 de miliarde de dolari, pe care le plasaseră înainte de pandemie. Aceasta a pus fabricile într-o poziție teribilă, neputând plăti lucrătorii și cu siguranță incapabile să implementeze protocoalele de siguranță care ar reduce răspândirea virusului. Campania Pay Up Fashion a avut un anumit succes în a determina brandurile să plătească ceea ce datorează, dar situația este departe de a fi rezolvată.
De aceea Acordul contează mai mult ca oricând – sau cel puțin ceva care cere același nivel de responsabilitate. După cum a raportat Minter pentru Bloomberg: „Fără un acord obligatoriu pentru a asigura conformitatea – și, mai relevant, ajutor financiar din partea brandurilor – fabricile deja strâmtorate de scăderea comenzilor nu pot fi de încredere să continue munca scumpă pentru siguranță.”
Ca purtători de haine produse la nivel internațional, toți avem un interes în această problemă. Advocacy-ul din partea noastră va notifica brandurile că suntem conștienți de probleme și că dorim ca situația să se schimbe. Este important să vorbim deschis, să semnăm petiția campaniei Pay Up Fashion care prezintă mai multe acțiuni, una dintre ele fiind Păstrați Lucrătorii în Siguranță (Keep Workers Safe), și să ne exprimăm sprijinul pentru lucrătorii din industria textilă solicitând brandurilor preferate să reînnoiască Acordul, așa cum a făcut Pay Up în această scrisoare adresată șefului departamentului de sustenabilitate al H&M.
