Pentru tot mai mulți oameni astăzi, cumpărăturile de alimente implică o oprire la piața agricultorilor sau la secțiunea de produse ecologice a magazinului alimentar local. Ca urmare, vânzările de alimente ecologice au înregistrat o creștere sănătoasă de 10,2 procente în 2012 și au reprezentat 4,3 procente din totalul vânzărilor de alimente, conform Asociației Comerțului Organic. Vânzările de alimente ecologice au generat anul trecut o sumă consistentă de 29 de miliarde de dolari. Nu este rău pentru o industrie destul de nouă: USDA nu a aprobat standarde naționale pentru alimentele ecologice până în 2002.
Așadar, de unde a apărut acest motor de alimente sănătoase și creștere economică? Deși mulți oameni cred că ideea de agricultură ecologică datează dintr-o epocă mai simplă, dinainte de agricultura industrială, adevărul este că datorăm multe dintre ideile despre ecologie câtorva persoane din secolul al XX-lea.
Cel mai notabil dintre aceștia este Walter Ernest Christopher James, mai bine cunoscut după titlul său, Lord Northbourne, care a folosit pentru prima dată termenul „agricultură ecologică” (organic farming) în cartea sa din 1940, „Look to the Land” (Priviți către pământ), care este încă tipărită la peste șapte decenii de la publicare. Cartea Lordului Northbourne postulează că „creșterea foarte mare a utilizării [substanțelor chimice artificiale] care a avut loc în acest secol a coincis cu o scădere aproape la fel de rapidă a fertilității reale”. El a prezis că „rezultatele încercării de a substitui agricultura chimică cu agricultura ecologică se vor dovedi foarte probabil mult mai dăunătoare decât a devenit clar până acum” și a cerut o revenire la un sistem de a privi pământul ca pe un organism viu.
Lord Northbourne nu a fost singur. În același an în care a publicat „Look to the Land”, botanistul britanic Sir Albert Howard a publicat cartea sa clasică, „An Agricultural Testament” (Un testament agricol). Bazată pe deceniile sale de muncă de documentare a fermierilor tradiționali din India, cartea abordează principii bazate pe natură, cum ar fi fertilitatea solului și compostarea, în locul metodelor chimice care deveneau standard la acea vreme. El a numit aceasta metoda Indore, „producerea de humus din deșeuri vegetale și animale” pentru a îmbunătăți fertilitatea solului. Inspirată de modelele agricole tradiționale europene și asiatice, agricultura bazată pe humus a folosit o combinație de compostare, rotație a culturilor și adăugări în sol – cum ar fi gunoi de grajd, var și alte roci naturale – pentru a gestiona pH-ul solului.
Cartea lui Howard a devenit mai influentă dintre cele două volume din 1940. Bazându-se pe munca sa, Lady Eve Balfour a realizat primul studiu științific pentru a compara eficacitatea agriculturii ecologice cu cea chimică. Rezultatele sale au fost publicate într-o altă carte influentă, „The Living Soil” (Solul viu), publicată în 1943. Trei ani mai târziu, ea avea să înființeze Soil Association, probabil primul grup care a militat pentru agricultura ecologică.
Conceptele agriculturii ecologice au crescut în următoarele decenii, dar au primit un nou impuls major în 1962, când Rachel Carson a publicat cartea sa revoluționară, „Silent Spring” (Primăvara Silențioasă), care a documentat în mod celebru efectele pesticidului DDT asupra mediului natural. Îmbrățișată de mișcările de mediu și contra-cultură în creștere, cartea lui Carson a devenit un apel la acțiune pentru a sprijini alimentele ecologice și a evita substanțele chimice sintetice.
Din păcate, primii susținători ai mișcării „înapoi la pământ” din acea perioadă au uitat sau au ignorat lecțiile lui Howard, Balfour și Northbourne. Potrivit „A Brief History and Philosophy of Organic Agriculture” (O scurtă istorie și filozofie a agriculturii ecologice) de George Keupper (pdf), „mulți novici nu au înțeles că producția de alimente de calitate fără pesticide sau îngrășăminte sintetice nu ar funcționa foarte bine fără practicile regenerative ale metodei ecologice tradiționale”. Acest lucru a dus la ceea ce a fost numit „organic prin neglijență” și a produs unele produse destul de neapetisante.
În ciuda acestui regres, produsele ecologice au continuat să progreseze. Primele standarde ecologice regionale au fost dezvoltate în anii 1970 și 1980, deși fiecare avea propriile linii directoare care ofereau puțină consecvență pentru clienți. Panica Alar din anii 1980 a condus în cele din urmă la prima lege națională privind produsele ecologice – Actul de Producție a Alimentelor Ecologice din 1990 – care, la rândul său, a dus în cele din urmă la standardele naționale care au fost publicate final în 2002.
A durat mult timp, dar alimentele ecologice și agricultura ecologică sunt acum aici pentru a rămâne și au fost standardizate într-un mod care protejează atât alimentele, cât și consumatorii. Pentru aceasta, le putem mulțumi Lordului Northbourne, Sir Albert Howard, Lady Eve Balfour și celor care le-au urmat pașii importanți și care au schimbat lumea.
