Dacă ai o pisică, s-ar putea să te consideri părintele felinei tale. La urma urmei, îți hrănești pisica, o alinți și probabil chiar vorbești cu ea.
Pisica ta, însă, vede lucrurile puțin diferit.
Potrivit Dr. John Bradshaw, prietena ta felină te consideră probabil nu un părinte, ci „o pisică mai mare, non-ostilă”.
Bradshaw, biolog la Universitatea din Bristol, Anglia, a studiat comportamentul pisicilor timp de 30 de ani și descoperă constant noi perspective asupra modurilor în care pisicile interacționează cu oamenii. Pentru început, interacțiunea se face mereu după bunul lor plac.
El a comentat cele mai recente cercetări, care se concentrează pe modul în care o pisică răspunde la numele său. Cercetătorii conduși de Atsuko Saito, biolog cognitiv la Universitatea Sophia din Tokyo, au găsit dovezi că își pot distinge numele de cuvinte cu sonorități similare, dar răspunsul lor este subtil.
Cercetătorii au vizitat mai multe locuri, de la case la o cafenea pentru pisici, pentru a evalua reacțiile pisicilor. În toate scenariile, pisicile au răspuns la propriul nume mai evident decât la substantive aleatorii sau la numele altor pisici, dar prin evident, ne referim că își mișcau capul, urechile sau coada.
„Pisicile sunt la fel de bune ca și câinii la învățare – pur și simplu nu sunt la fel de dornice să le arate stăpânilor ce au învățat,” a declarat Bradshaw pentru Nature într-un articol despre studiul japonez.
Aceasta susține ceea ce Bradshaw a susținut de ani de zile. În cartea sa „Cat Sense„, Bradshaw afirmă că punctul de plecare pentru el este că pisicile sunt practic încă animale sălbatice.
Spre deosebire de câini, care au fost crescuți pentru scopuri specifice, pisicile s-au domesticit practic singure.
Pe măsură ce oamenii au început să cultive pământul, pisicile s-au mutat în zonele respective pentru a vâna rozătoarele atrase de recolte. Au devenit tovarăși utili și atrăgători, așa că i-am păstrat în preajmă.
Dar pisicile au rămas relativ sălbatice, deoarece 85% dintre feline se reproduc cu motani sălbatici.
Populația de pisici domestice este menținută prin sterilizare, astfel încât majoritatea pisicilor disponibile pentru împerechere sunt cele care trăiesc în afara caselor noastre.
Aceasta înseamnă că interacțiunile pisicilor noastre cu noi sunt determinate mai mult de instinct decât de comportamente învățate.
Atunci când pisica ta frământă în poala ta sau pe o altă suprafață, este un comportament destinat burticii mamei care menține fluxul de lapte.
Atunci când pisica ta te salută cu coada ridicată, acesta este un semn prietenos rezervat salutului unei pisici non-ostile. Bradshaw descrie acest comportament ca fiind „probabil cel mai clar mod în care pisicile își arată afecțiunea față de noi.”
Frecarea de picioarele tale și îngrijirea ta este un alt mod prin care felina ta te tratează ca pe o pisică. Dacă ai mai multe pisici, probabil ai fost martor la aceste comportamente împărtășite între animalele tale de companie.
Și atunci când prietena ta felină îți aduce ocazional o rozătoare moartă sau o insectă pe jumătate mâncată, nu este un cadou sau o încercare de a te hrăni.
Pisica ta vrea pur și simplu un loc sigur în care să își mănânce prada. Când mușcă din captura sa, își dă seama că hrana pe care i-o oferi tu are un gust mai bun, așa că lasă în urmă rămășițele prăzii.
Așadar, deși te poți considera părintele pisicii tale, ea te vede mai mult ca pe o felină mare și prietenoasă, suficient de generoasă pentru a împărți mâncarea la conservă.
